Mai multe autobuze cu deţinuţi palestinieni încarceraţi de Israel, eliberaţi în schimbul eliberării de către Hamas a ostaticilor israelieni în cadrul unui acord, au plecat luni de la Închisoarea Ofer din Cisiordania ocupată, una dintre cele două închisori israeliene din care urmează să fie eliberaţi deţinuţi palestinieni în cadrul acestui schimb, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Administraţia penitenciară israeliană a anunţat sâmbătă că a grupat în două închisori - ofer, în apropiere de Ierusalim, şi Ketziot, în regiunea deşertică Negev (sud) -, deţinuţii palestinieni care urmează să fie eliberaţi în cadrul acordului încheiat de israel cu Hamas.

Un purtător de cuvânt al Guvernului israelian, Shosh Bedrosian, a anunţat duminică că eliberarea are loc după eliberarea ostaticilor în viaţă.

Evoluţiile rapide de după acordl de săptămâna trecută au lăsat să planeze întrebări, până în ultimul moment, despre persoanele care urmează să fie eliberate.

Israelul a publicat o listă de aproximativ 250 de deţinuţi condamnaţi pe îi va elibera, însă Hamasul a încercat să obţină modificări.

Luni dimineaţa, Hamasul a publicat numele a peste 1.900 de deţinuţi care, susţine el, urmează să fie eliberaţi, în pofida faptului c Israelul nu a confirmat această listă.

Israelul a furnziat puţine informaţii despre cei 1.700 de palestinieni din Fâşia Gaza care urmează să fie eliberaţi.

Forţe israeliene au arestat mii de palestinieni în tmpul războiului, în raiduri în adposturi, spitale şi în puncte de control, arestând familii care fugeau din mijlocul operaţiunilor militare.

Sute dintre aceste persoane au fost eliberate în timpul războului.

În urma eliberării de luni, aproximativ 1.300 de palestinieni din Fâşia Gaza vor continua să rămâne în detenţie în Israel, potrivit unei numărări a deţiniţilor efectuată în septembrie de organizaţia israeliană de apărarea drepturilor omului Hamoked, citată de AFP.

Hamasul, care a pledat întotdeauna pentru eliberarea tuturor deţinuţilor plaestinieni, a obţinut o victorie împărţită prin acceptarea planului de pace elaborat de administraţia lui Donald Trump.

Astfel, în schimbul eliberării a 48 de ostatici - cei 20 de ostatici în viaţă au fost eliberaţi luni dimineaţa, însă nu şi rămăşţele celolalţi 28 -, în total 250 de condamnaţi pe viaţă cu privire la uciderea unor israelieni urmează să fie eliberaţi, dintr-un total de 290.

Ei aunt membri ai tuturpr facţiunilor palestiniene - Fatah, Hamas, Frontul Popular de Liberarea Palestinei.

Doar 40 dintre ei vor mai rămâne în înhisori israeliene, însă între ei se află figuri de prim-plan.

Aproximativ 1.700 de locuitori ai Fâşiei Gaza - arestaţi la 7 octombrie 2023, dar care nu au participat la atacul Hamas - urmează de asemenea să se întoarcă în enclavă.

Mulţi dintre ei se aflau în detenţie într-un regim crear în mod special după atac - al ”combatanţilor ilegali” -, care a permis ţinerea acestora închişi, fără proces şi fără să fie condamnaţi.

ONG-ul israelian HaMoked estimează numărul acestora la 2 673.

La începutul lui octombrie, ONG-ul înregistra 11.056 de deţinuţi, dintre care 3.544 în detenţie administrativă.

INTERVENŢIE CU GAZE LACRIMOGENE ŞI GLOANŢE DE CAUCIUC

Un vehicul blindat care arbora un steag israelian a tras cu gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc în palestinieni care aşteptau, la Închisoarea Ofer, în Cisiodania, elibearea a aproximativ 240 de deţinuţi în urma eliberării a 20 de ostatici israelieni, luni, relatează The Associated Press.

Mulţimea s-a dispersat în timp ce era surolată de drone.

Atacul cu gaze lacrimogene a avut loc după distribuirea unor fluturaşi care ameninţau cu arestarea susţinerea unor ”organizaţii teroriste”.

Contactată de AP, armata israeliană nu a comentat cu privire la acest fluturaş, pe care AP scrie că l-a obţinut la faţa locului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.