Armata Chinei recrutează foşti piloţi din Forţele Aeriene Britanice pentru abilităţile lor de training şi expertiza lor, iar guvernul Regatului Unit lucrează pentru a opri această practică, a declarat marţi Ministerul Apărării din Marea Britanie, citat de CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Luăm măsuri decisive pentru a opri schemele de recrutare chineze care încearcă să vâneze foşti piloţi ai Forţelor Armate din Regatul Unit pentru a instrui personalul Armatei Populare de Eliberare din Republica Populară Chineză”, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului, pentru CNBC.

Se crede că aproximativ 30 de foşti piloţi militari britanici au plecat să lucreze în China pentru a pregăti personal în Armata Populară de Eliberare, potrivit unui articol BBC pe acest subiect, publicat marţi.

Se spune că recrutarea este în creştere, foştilor piloţi li se oferă salarii mari pentru a lucra pentru chinezi.

”Tot personalul în serviciu şi fostul personal fac deja obiectul Legii secretelor oficiale şi revizuim utilizarea contractelor de confidenţialitate şi a acordurilor de nedivulgare în cadrul Apărării, în timp ce noul proiect de lege privind securitatea naţională va crea instrumente suplimentare pentru a aborda provocările contemporane de securitate – inclusiv aceasta”, a adăugat purtătorul de cuvânt al ministerului.

În timp ce pregătirea şi recrutarea piloţilor nu este ilegală în conformitate cu legislaţia Regatului Unit, practica prezintă un risc de informaţii, deoarece oficialii britanici suspectează că armata Chinei urmăreşte să înveţe despre tacticile şi operaţiunile folosite de piloţii occidentali. Aceste cunoştinţe ar fi utile în cazul unui conflict asupra Taiwanului, de exemplu.

Ministerul Apărării din China nu a fost disponibil imediat pentru comentarii atunci când a fost contactat de CNBC.

Chinezii pot folosi ”instructori” nu numai pentru a antrena noi piloţi, ceea ce reprezintă, de asemenea, o ameninţare, ci şi ca active de informaţii, pentru a determina punctele forte şi punctele slabe ale Occidentului”, a spus Dave Des Roches, profesor asociat şi membru militar superior la U.S. National Defense University.

Foştilor piloţi li se oferă, de asemenea, sume mari de bani, un oficial occidental citat de BBC afirmând că se crede că salariile ar fi de până la 270.000 de dolari anual.

Un fost pilot al Forţelor Aeriene australiene, vorbind anonim cu CNBC din cauza restricţiilor profesionale, a spus că i s-a oferit aproape 1 milion de dolari pe an pentru a lucra pentru armata chineză.

Tensiunile dintre China şi Occident au crescut brusc în ultimii ani.

Jeremy Fleming, şeful agenţiei de informaţii GCHQ din Marea Britanie, a declarat săptămâna trecută că tehnologia chineză reprezintă o ameninţare majoră la adresa securităţii şi prosperităţii Marii Britanii.

Şi preşedintele Joe Biden, ca parte a strategiei de securitate naţională a SUA, a numit China drept ”cea mai importantă provocare geopolitică a Americii”.

Potrivit strategiei de securitate naţională, China este ”singurul concurent atât cu intenţia de a remodela ordinea internaţională, cât şi, din ce în ce mai mult, cu puterea economică, diplomatică, militară şi tehnologică pentru a promova acest obiectiv”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.