Camera inferioară a Parlamentului din Argentina a aprobat o lege prin care s-ar legaliza avortul în primele 14 săptămâni de sarcină, scrie The Guardian.
Legea a fost aprobată cu un 129 de voturi "pentru" şi 123 "împotrivă" şi urmează să fie votată de Senat. Preşedintele Argentinei, Mauricio Macri, a declarat că va aproba legea.
„Avem de-a face cu o problemă ce ţine de sănătatea publică pe care nu trebuie să o ignorăm. Este o problemă de justiţie socială”, a declarat Mayra Mendoza, parlamentară aflată în opoziţie.
Opoziţia, precum şi aliaţii preşedintelui Mauricio Macri sunt împărţiţi în ceea ce priveşte problema avortului. Macri şi-a încurajat membrii de partid să voteze după cum consideră, chiar dacă el este împotriva propunerii.
Mariela Belski, directorul Amnesty International în Argentina, a salutat decizia. „Noua legislaţie ar putea încheia un cerc vicios în care femeile nu au altă opţiune decât să îşi rişte vieţile, sănătatea şi libertatea, dacă sunt trimise la închisoare”, a declarat ea.
În prezent, Argentina permite avortul doar în cazul violurilor sau atunci când sănătatea femeii este pusă în pericol.
Biserica Catolică se opune vehement legalizării avortului.




























