Poliţia rusă a percheziţionat miercuri sedii ale opoziţiei cu legături cu opozantul politic rus Aleksei Navalnîi la Sankt Petersburg şi a arestat mai mulţi aliaţi ai activistului anticorupţie, inclusiv pe purtătoarea de cuvânt a acestuia, Kira Iarmîş, au anunţat colaboratori ai acestuia, înaintea unor manifestaţii în susţinerea sa, în timp ce Vladimir Putin îşi susţine discursul anual în Parlament, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Avocatul Vladimir Voronin a anunţat pe Twitter că poliţişti au arestat-o pe Liubov Sobol, o reprezentantă a mişcării lui Navalnîi, care se află în greva foamei şi spitalizat într-o colonie penitenciară.

”Poliţiştii au lansat un plan de interceptare şi au scos-o pe Liubov Sobol dintr-un taxi. Ea spune că a fost arestată de mulţi poliţişti în uniformă. Nu ştim unde o duc”, a scris el.

O purtătoare de cuvânt a lui Navalnîi, Kira Iarmîş, a fost arestată în faţa imobilului în care locuieşte, a anunţat  pe Twitter o avocată, Veronika Poliakova, într-un mesaj postat pe contul lui Iarmîş.

Potrivit ONG-ului OVD-Info, percheziţii au avut loc marţi şi miercuri în cel puţin 20 de oraşe, inclusiv la Sankt Petersburg, al doilea cel mai important oraş din ţară, unde au loc de obicei cele mai mari manifestaţii ale opoziţii, după cele de la Moscova.

Manifestaţii sunt prevăzute miercuri în susţinerea lui Aleksei Navalnîi, în timp ce Vladimir Putin îşi susţine marele discurs anual în faţa membrilor celor două Camere ale Parlamentului, în toiul unei crize cu Occidentul.

La manifestaţii anterioare ale contestării, după arestarea lui Navalnîi, în ianuarie, peste 11.000 de persoane au fost arestate.

Un tribunal de la Moscova urmează să înceapă săptămâna viitoare să examineze o cerere a parchetului vizând clasarea drept ”extremiste” a organizaţiilor care au legături cu Navalnîi, iar membrii acestora riscă astfel pedepse dure cu închisoarea.

Aleksei Navalnîi a fost transferat luni la o unitate carcerală spitalicească în regiunea Vladimir, unde se află Colonia penitenciară numărul 2 de la pokrov, unde a fost încarcerat din martie.

Apropiaţi ai lui Navalnîi, aflat în greva foamei în închisoare pentru a denunţa lipsa la un medic şi tratamentul din detenţie, au avertizat în weekend că opozantl poate muri oricând.

Echipa sa a anunţat că manifestaţii au loc în peste 100 de localităţi, inclusiv într-o piaţă, la Moscova, în apropierea locului în care Putin îşi susţine discursul, relatează Reuters.

Guvernul rus a avertizat că el consideră aceste amnifestaţii drept ilegale. Manifestaţii anterioare au fost reprimate dur.

Potrivit OVD-Info, cel puţin zece activişti au fost arstaţi în mai multe regiuni ruseşti înainte de manifestaţiile de miercuri.

Poliţia a percheziţionat sedii ale unor susţinători ai lui Navalnîi la Sankt Petersburg, Krasnoiarsk şi Ekaterinburg.

La Sankt Petersburg a fost percheziţionat, de asemenea, apartamentul unui jurnmalist.

”Ca de obicei, ei cred că izolând «liderii» nu vor avea loc proteste”, declară Leonid Volkov, un apropiat al lui Navalnîi. ”Dar asta nu merge”, apreciză el.

”În prezent, în toată Rusia, ei arestează presupuşi manifesatanţi. Asta este repriseiune. Acest lucru nu poate fi acceptat. Trebuie să luptăm împotriva acestui obscurantism”, îndeamnă într-un mesaj postat pe Twitter alt aliat al lui Navalnîi, Ruslan Şavedinov.

Gruparea de opoziţie Open Rusia a anunţat că opt persoane au fost arestate în oraşul Magadan, în estul extrem.

Putin, care nu a pronunţat niciodată în mod public numele lui Aleksei Navalnîi, a anunţat că discursul său în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului se concentrează asupra unor proiecte vizând o stimulare a creşterii economice, afectată de sancţiuni occidentale, prăbuşirea cursului petrolului şi pandemia covid-19.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.