Arabia Saudită a anunţat marţi că lansează o campanie masivă de vaccinare a populaţiei împotriva covid-19, la câteva zile după ce a aprobat vaccinul alianţei americano-germane Pfizer/BioNTech, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ministerul Sănătăţii a anunţat începutul înregistrării tuturor cetăţenilor şi rezidenţilor în vederea obţinerii vaccinului împotriva noului coronavirus începând de azi (marţi)”, potrivit agenţiei saudite oficiale de presă SPA.

Atât saudiţii, cât şi numeroş iexpatriaţi pot obţine ”în mod gratuit” vaccinul printr-o aplicaţie a ministerului, ”Sehaty”, într-o campanie de vaccinare în trei etape, precizează SPA.

Prima fază vizează persoanele cele mai vulnerabile - persoane în vârstă de peste 65 de ani, care suferă de obezitate şi boli cronice grave sau persoane care exercită meserii deosebit de expuse noului coronavirus.

A doua fază vizează persoane în vârstă de peste 50 de ani, alţi practicieni din domeniul sănătăţii şi persoane care suferă de boli mai puţin grave.

În ultma etapă sunt vizate celelalte persoane, care doresc să se vaccineze.

Regatul, care are o populaţie de peste 34 de milioane de locuitori, potrivit datelor oficiale, a aprobat la 10 decembrie vaccinul Pfizer-BioNTech, când Arabia Saudită devenea a doua ţară de la Golful Persic ce-i dădea undă verde, după Bahrain.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.