Aproximativ 45.000 de locuitori ai Moscovei luptă în Ucraina, a anunţat miercuri primarul capitalei ruse Serghei Sobianin, oferind o rară estimare a unei părţi a forţelor desfăşurate de Rusia în Ucraina vecină, relatează Le Monde.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Este vorba despre o parte importantă a celor care se află acolo”, a declarat el, citat de agenţia rusă de presă Interfax.

”Cel puţin 5.000 sunt militari profesionişti”, precizează Sobianin.

Atât Rusia, cât şi Ucraina păstrează secrete atât efectivele angajate în război, cât şi pierderile pe care le-au suferit de la invazia rusă, în februarie 2022.

La începutul lui august, fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev declara că peste 231.000 de persoane s-au angajat voluntar în forţele armate cu contract începând din ianuarie 2023.

În septembrie 2022, autorităţile ruse au fost nevoite să recurgă, din cauza pierderilor de pe front, la o mobilizare parţială, care a permis recrutarea a cel puţin 300.000 de bărbaţi, dar care a provocat fuga în străinătate a zeci de mii de ruşi.

La sfârşitul lui decembrie 2022, ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu estima că este ”necesar” ca efectivele armatei să crească la 1,5 milioane de militari, dintre care 695.000 cu contract.

Această campanie de recrutare se desfăşoară pe reţele de socializare şi prin multiple afişe, pe străzi, care promovează armata şi promit condiţii deosebit de atractive viitorilor militari.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.