Giganţii americani Apple şi Nike, dar şi campionul lumii la Formula 1 Lewis Hamilton au fost clienţi ai paradisurilor fiscale, dezvăluie "Paradise Papers", potrivit ediţiei de marţi a cotidianului german Süddeutsche Zeitung, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Filialale Apple în Irlanda au folosit un vid în dreptul fiscal irlandez care le-a permis, o perioadă, să nu plătească vreun impozit în lume, scrie ziarul german, care a obţinut 13,5 milioane de documente financiare provenind de la Appleby, un cabinet internaţional de avocatură cu sediul în Bermude.

Aceste lacune au fost acoperite însă, în 2015, sub presiuni internaţionale, potrivit aceleiaşi surse.

Appleby a continuat după aceea să se ocupe de două filiale Apple, cu sediul la Jersey, unde nivelul de impozitare al întreprinderilor este nul.

”Apple a putut astfel să-şi diminueze nivelul de impozitare a profiturilor între 3 şi 7%”, scrie ziarul.

Firma americană afirmă că a respectat toate legile.

”Suntem cel mai mare contribuabil din lume”, a declarat un purtător de cuvânt Apple pentru Süddeutsche Zeitung.

Producătorul de articole sportive Nike a înfiinţat, la rândul său, societăţi offshore în Bermude, iar acestor societăţi le vărsau filialele Nike sute de milioane de euro din utilizarea drepturilor mărcii.

Odată cu sumele importante plătite pentru licenţe, profiturile la nivel mondial ale grupului au fost diminuate şi totodată suma plătită ca impozit de către Nike.

Grupul a efectuat apoi aceeaşi operaţiune în Olanda, în 2014, şi a putut să-şi diminueze nivelul de impozitare de la 35% în 2002 la aproximativ 13%.

”Nike a putut astfel să strângă profituri de peste 12 miliarde de dolari, în paradisuri fiscale, care abia au fost supuse impozitării”, scrie Süddeutsche Zeitung.

Pilotul de Formula 1 Lewis Hamilton a folosit o societate-paravan, pe Insula Man, pentru a economisi TVA, la achiziţionarea unui nou avion privat, în valoare de patru milioane de euro.

Ancheta Consorţiului Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie (ICIJ), pe baza documentelor furnizate de Süddeutsche Zeitung, detaliază dispozitivele şi circuitele planetare de ”optimizare fiscală” care le permite unor privaţi foarte bogaţi şi unor companii să nu plătească impozite.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.