Secretarul american de stat Antony Blinken a sosit miercuri la Shanghai cu intenţia de a pune legăturile dintre SUA şi China pe un făgaş mai stabil, în condiţiile în care o serie impresionantă de probleme nerezolvate ameninţă stabilitatea relaţiilor dintre cei doi mai rivali globali, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Blinken se va întâlni cu lideri din mediul de afaceri înainte de a se îndrepta spre Beijing pentru discuţii, prevăzute pentru vineri, cu omologul său, ministrul de externe Wang Yi, fiind probabilă şi o întâlnire cu preşedintele Xi Jinping.

Vizita lui Blinken este cel mai recent contact la nivel înalt între cele două ţări care, împreună cu grupurile de lucru pe teme de la comerţul global la comunicarea militară, au temperat adversitatea publică care a dus relaţiile bilaterale la un minim istoric, la începutul anului trecut.

Dar Washingtonul şi Beijngul au făcut puţine progrese în ceea ce priveşte reducerea livrărilor din China de substanţe chimice folosite pentru fabricarea fentanilului vândut în SUA, Taiwanul rămâne un punct fierbinte, iar tensiunile se intensifică din cauza sprijinului acordat de China Rusiei în războiul său din Ucraina.

Deşi este puţin probabil să se înregistreze progrese semnificative în timpul vizitei, ambele ţări doresc "linii deschise de comunicare pentru a evita scenarii incomode", a declarat Alfred Wu, profesor asociat la Şcoala de politici publice Lee Kuan Yew din Singapore.

Blinken va face presiuni asupra Chinei pentru a împiedica firmele sale să retehnologizeze şi să reaprovizioneze baza industrială de apărare a Rusiei. Moscova a invadat Ucraina în februarie 2022, la doar câteva zile după ce a convenit un parteneriat "fără limite" cu Beijingul şi, deşi China s-a ferit să furnizeze arme, oficialii americani avertizează că firmele chineze trimit tehnologie cu dublă utilizare care ajută efortul de război al Rusiei.

Fără a oferi detalii, un oficial de rang înalt al Departamentului de Stat a informat reporterii că Washingtonul este pregătit să "ia măsuri" împotriva firmelor chineze pe care le consideră că aduc prejudicii securităţii americane şi europene.

Statele Unite au menţionat preliminar aplicarea de sancţiuni băncilor chinezeşti din cauza sprijinului acordat de această ţară Rusiei, dar oficialii au declarat pentru Reuters că nu au încă un plan în acest sens. Washingtonul nu a vrut până acum să sancţioneze marile bănci chineze - măsură considerată de mult timp de analişti drept o opţiune "nucleară" - din cauza efectelor pe care le-ar putea avea asupra economiei globale şi asupra relaţiilor dintre SUA şi China.

Un oficial al Ministerului chinez de Externe, citat marţi de agenţia de presă de stat Xinhua, a declarat că relaţiile bilaterale "arată o tendinţă de oprire a declinului şi de stabilizare", de când Biden şi Xi s-au întâlnit la San Francisco în noiembrie. Dar oficialul a criticat ceea ce au numit "strategia încăpăţânată a Washingtonului de a limita China, precum şi cuvintele şi faptele eronate prin care se amestecă în afacerile interne ale Chinei, pătând imaginea Chinei şi subminând interesele Chinei".

APEL LA "REŢINERE" ÎN PRIVINŢA TAIWANULUI

Vizita are loc, de asemenea, după ce Congresul american a avansat în acest weekend cu un proiect de lege care include noi fonduri pentru Taiwan şi cu mai puţin de o lună înainte ca insula guvernată democratic să învestească un nou preşedinte, Lai Ching-te, care, la fel ca predecesorul său, respinge pretenţiile Chinei asupra insulei.

Înaltul oficial al Departamentului de Stat a declarat că părţile ar trebui "să evite să întreprindă acţiuni provocatoare care ar putea creşte tensiunile şi să dea dovadă de reţinere" înainte de învestire. "Acesta va fi mesajul nostru în continuare", a adăugat oficialul.

Un efort de a forţa compania chineză ByteDance să vândă aplicaţia TikTok, în caz contrar riscând o interdicţie în SUA, câştigă, de asemenea, putere în Congres, un semn al apetitului tot mai mare al Washingtonului de a se confrunta cu Beijingul pe probleme economice.

De asemenea, se aşteaptă ca Blinken să ridice problema drepturilor omului, inclusiv a modului în care China tratează musulmanii din regiunea sa vestică Xinjiang.

DIALOG INTENS SUA-CHINA

Şi alţi oficiali americani s-au întâlnit sau şi-au sunat recent omologii chinezi, ca parte a efortului mai larg al SUA de a menţine deschise liniile de comunicare.

Secretarul trezoreriei, Janet Yellen, a fost la începutul acestei luni la Beijing şi la Guangzhou, un centru de producţie din sudul ţării, iar săptămâna trecută secretarul apărării, Lloyd Austin, a vorbit cu omologul său chinez pentru prima dată în ultimele 18 luni.

Consilierul pentru securitate naţională al lui Biden, Jake Sullivan, a purtat, de asemenea, discuţii regulate cu Wang, cu scopul, după cum spune administraţia, de a gestiona în mod responsabil competiţia dintre cele două puteri.

În ciuda tensiunilor, au existat încercări de a găsi un teren comun în probleme precum conflictul din Orientul Mijlociu. După o presupusă lovitură israeliană asupra unei unităţi consulare iraniene din Damasc, la începutul acestei luni, Blinken a vorbit cu Wang, precum şi cu reprezentanţi ai altor ţări care au legături cu Iranul, "pentru a clarifica faptul că escaladarea nu este în interesul nimănui şi că ţările ar trebui să îndemne Iranul să nu escaladeze", a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat la 11 aprilie. Wang Huiyao, fondator şi preşedinte al think tank-ului Center for China and Globalization, cu sediul la Beijing, a declarat pentru Reuters că acest contact a arătat potenţialul celor două ţări de a lucra împreună. "Ei îşi vând tot petrolul Chinei", a spus Wang despre Iran, "aşa că atunci când China spune: Bine, opriţi-vă, atunci trebuie să se gândească la asta", a menţionat expertul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.