Turcia speră să ajungă la un acord cu Uniunea Europeană (UE) în vederea soluţionării crizei migraţiei până la 26 martie, a anunţat marţi şeful diplomaţiei turce Mevlüt Cavusoglu, în urma unui summit la Bruxelles, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Dacă reuşim să ajungem la un acord până la 26 martie, atunci acesta va fi pus pe masa summitului liderilor europeni” prevăzut la această dată, a declarat Mevlüt Cavusoglu agenţiei turce de presă de stat Anadolu.

El face aceste declaraţii la o zi după un summit, la Bruxelles, între preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen şi preşedintele Consiliului European Charles Michel.

Acest summit a fost convocat de urgenţă după ce Turcia a anunţat, în urmă cu două săptămâni, că îşi deschide porţile către Europa pentru ca mii de migranţi să treacă, provocând un aflux la frontiera cu Grecia.

În cursul discuţiilor de luni, UE şi Ankara au decis să continue negocierile în problema migraţiei.

În acest cadru, Mevlüt Cavusoglu a anunţat că urmează să se întâlnească cu şeful diplomaţiei europene Josep Borrell.

La summitul de la Bruxelles, luni, UE a îndemnat Turcia ”să respecte angajamentele” pe care şi le-a asumat prin acordul migraţiei UE-Turcia din martie 2016, care prevede ca migranţii să rămână în Turcia în schimbul unui ajutor financiar european.

Însă Ankara acuză UE de faptul că nu şi-a respectat toate promisiunile, mai ales în planul finanţărilor.

Mevlüt Cavusoglu a mai declarat că acordul din 2016 ar trebui să fie reevaluat în perspectiva ultimelor evoluţii din Siria, mai ales în provincia Idleb (nord-vest), unde aproape un milion de persoane deplasate de violenţe s-au adunat la frontiera cu Turcia.

Erdogan îndeamnă cu regularitate statele europene să susţină finanţarea unui proiect al său de construire a unor locuinţe permanente în Idleb, în vederea mutării deplasaţilor şi împiedicării unui nou val de refugiaţi către Turcia, care găzduieşte deja 3,6 milioane de sirieni.

”Suntem pregătiţi să acţionăm în mod constructiv, dar trebuie să trasăm o foaie de drum. Aşteptăm ca UE să fie sinceră”, a declarat marţi Mevlüt Cavusoglu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.