Angola a decis să se retragă din Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEP), din cauza unor dezacorduri referitoare la cote ale producţiei petroliere, considerând că a venit momentul ”să se concentreze mai mult” asupra propriilor obiective, anunţă joi ministrul Resurselor Naturale, Diamantino de Azevedo, o plecare care slăbeşte încă un pic OPEP, care-şi pierde tot mai mult din influenţă, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Până acum, nu am avut vreo influenţă asupra cotelor, dar dacă am rămâne în OPEP, am suporta consecinţe ale deciziei de a respecta cotele de producţie”, a anunţat la televiziunea publică TPA ministrul.

Angola ar fi atunci ”nevoită să-şi reducă producţia”, a subliniat el.

”Aceasta este decizia unei ţări suverane. Ne-am făcut mereu datoria, însă Angola a considerat că e bine să plece. Credem că a venit vremea ca ţara noatră să se concentreze mai mult asupra obiectivelor sale”, a justificat ministrul, care a subliniat că această decizie ”nu a fost luată uşor”.

Angola a fost foarte activă, ”dar rolul nostru în cadrul Organizaţiei nu ne mai pare pertient la ora actuală”, a adăugat el.

”Rezultatele actuale nu ne servesc interesele”, a subliniat Diamantino de Azevedo.

În pofida unor noi tăieri anunţate în noiembrie, preţurile ţiţeiului brut tămân blocate la cel mai scăzut nivel din iunie - între 70 şi 80 de dolari pe baril -, dar peste media ultimilor cinci ani.

PIERDERE DE INFLUENŢĂ

OPEP şio cei zece aliaţi ai săi din OPEP+ şi-au pierdut din influenţă din cauza unor disensiuni, concurenţei americane şi febrilităţii urgenţei luptei împotriva modificărilor climatice.

La sfârşitul lui noiembrie, Angola şi Nigeria - cele două nume grele petroliere ale continentului african - şi-au exprimat nemulţumitrea faţă de cotele lor, la ultima reuniune ministerială a alianţei, amânată mai multe zile tocmai din cauza unor dezacorduri.

OPEP - înfiinţată în 1960 -, din care fac parte 13 membri, sub conducerea Arabiei Saudite, a încheiat în 2016 o alianţă cu alte zece ţări - inclusiv Rusia - sub forma unui acord denumit OPEP+, cu scopul de a limita oferta şi de a menţine cursurile pe bursă împotriva provocărilor reprezentate de concurenţa americană.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.