Poliţia din California a deschis o anchetă cu privire la moartea unui bărbat evreu, Paul Kessler, în vârstă de 69 de ani, care a suferit un traumatism cranian după ce a căzut, în urma unor ciocniri, în weekend, între manifestanţi proisraelieni şi propalestinieni la Los Angeles.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ciocniri au izbucnit duminică între participanţi la două manifestaţii, una propalestiniană, cealaltă proisraeliană, la Thousand Oaks, în nord-vestiul Los Angelesului, potrivit biroului şerifului comitatului Ventura.

Poliţia a constat la faţa locului că victima, Paul Kessler, ”prezenta un traumatism cranian”, se arată într-un comunicat

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

”Martori au declarat că Kessler era implicat într-o altercaţie fizică cu unul sau mai mullţi manifestanţi” de la adunarea propalestiniană.

Paul Kessler a murit după ce a fost lovit, declară marţi poliţia cotidianului Los Angeles Times.

El a fost lovit în cap şi a căzut, potrivit aceleiaţi surse.

”În timpul altercaţiei, victima a căzut pe spate şi s-a lovit cu capul de pământ”, anunţa poliţia anterior.

Paul Kessler a murit luni din cauza rănilor, precizează aceeaşi sursă, care anunţă că s-a deschis o anchetă.

Nicio arestare nu a fost operată.

Acest incident intervine la o lună de la atacul mişcării islamiste palestiniene Hamas în Israel, la 7 octombrie, soldat cu 1.400 de morţi, majoritatea civili, potrivit autorităţilor israeliene.

Hamasul a luat peste 240 de ostatici, pe care-i ţine în Fâşia Gaza.

Israelul bombardează de atunci neîncetat enclava palestiniană şi a ucis peste 10.000 de oameni, inclusiv peste 4.000 de copii, potrivit Hamas.

Numeroase manifestaţii au loc în Occident de la izbucnirea războiului între israel şi Hamas.

O înregistrare video îl surprinde pe bătrân, pe spate, cu capul încângerat.

Moartea sa a provocat o emoţie puternică în comunitatea evreiască din California.

Mai multe organizaţii evreieşti şi-au exprimat indignarea.

”Cerem siguranţă. nu tolerăm violenţa împotriva comunităţii noastre. Vom face tot ceea ce putem pentru a o împiedica”, anunţă într-un comunicat Federaţia Evreiască din Marele Los Angeles.

Federaţia susţine în acest comunicat că Paul Kessler a fost ”lovit în cap cu un megafon”.

Anti-Defamation League (ADL) cere forţelor de ordine ”să lanseze o anchetă aprofundată pentru a găsi vinovaţii”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.