Departaentul american al Justiţiei anchetează cu privire la o potenţială ”stratagemă” penală de plătire a unor fonduri Casei Albe, în schimbul unei graţieri prezidenţiale, arată documente judiciare făcute publice de către un tribunal federal, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Judecătorul districtual Beryl Howell a publicat o ordonanţă - de 18 pagini, în mare parte cenzurată -, în care este prezentată o anchetă cu privire la ”mită în schimbul graţierii”.

Puţine detalii ale acestei ”stratageme” sunt făcute publice, iar niciun nume al vreunui suspect sau al vreunei persoane implicate nu este dezvăluit.

Potrivit documentului, procurorii de la Washington au obţinut probe cu privire la un sistem de corupţie în cadrul căruia o persoană ”oferea o importantă donaţie politică în schimbul unei graţieri prezidenţiale sau unei suspendări” a pedepsei.

În ordonanţă se arată, de asemenea, că anchetatorii sunt interesaţi de un ”mecanism secret de lobby” - în care două persoane neidentificate nu au respectat dispoziţiile legale cu privire la o intervenţie pe lângă oficiali de rang înalt de la Casa Albă.

Niciun reprezentant al Guvernului nu este şi nu a fost vizat această anchetă, a anunţat un reprezentant al Departamentului Justiţiei.

Judecătorul Beryl Howell a aprobat în august o cerere prin care Departamentul Justiţiei solicita să consulte anumite comunicări între un avocat şi clienţi - neidentificaţi.

Magistratul a decis că în această speţă nu se aplică secretul profesional.

Procurorii au anunţat că preconizează să-i interogheze cele trei persoane şi să-şi încheie ancheta.

Consttuţia americană îi lasă preşedinteui o mare marjă de manevră în graţierea unor persoane condamnate cu privire la infracţiuni federale.

Donald Trump şi-a graţiat săptămâna trecută fostul consilier în probleme de securitate naţională Michael Flynn, care a recunoscut - în două rânduri - că a minţit poliţia federaă (FBI) în ancheta rusă cu priviren la alegerile prezidenţiale din 2016.

Potrivit ordonanţei publicate de către judecătorul Beryl Howell, Departamentul Justiţiei i-a comunicat recent unui judecător că vrea să păstreze secretul acestei anchete, deoarece aceasta dezvăluie ”persoane şi fapte” care nu au fost inculpate.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.