Analiştii britanici se aşteaptă ca aceste alegeri generale să înregistreze cea mai ridicată prezenţă la urne din ultimele două decenii pentru un scrutin legislativ, după ce aproximativ 70% dintre alegătorii au votat, transmite BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit primelor informaţii, prezenţa la urne ar urma să ajungă la câteva procente sub 70%.

Aproximativ 30 de milioane de britanici s-au înregistrat pentru a vota în cele 40.000 de secţii deschise în întreaga ţară pentru alegerea unui număr de 650 de parlamentari în Camera Comunelor.

O prezenţă ridicată la vot ar putea să fie favorabilă laburiştilor, care s-au bazat pe o campanie activă pe social media şi o platformă progresistă pentru a-i scoate pe tineri la urne. 

De asemenea, laburiştii au reuşit deja să câştige în câteva circumscripţii consevatoare, dar aceştia din urmă au căpătat un avantaj în fostele circumscripţii naţionaliste din Scoţia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.