Kathleen Kavalec, ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, a declarat, într-un interviu, că între SUA şi România există un parteneriat şi o prietenie în beneficiul ambelor ţări, dând două exemple din propria familie pentru faptul că partea americană beneficiază, la rândul ei, de experienţa unor români.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Întrebată, într-un interviu difuzat vineri la Digi24, ce le-ar spune celor care susţin că România este o „colonie” a Statelor Unite şi că românii fac „orice le dictează Statele Unite”, Kathleen Kavalec a arătat că România şi Statele Unite sunt „aliaţi puternici şi parteneri”.

„Şi, ca parteneri şi aliaţi relaţia merge în ambele sensuri. Investim în România, dar şi România investeşte în Statele Unite. Beneficiem de expertiza românilor din ţara noastră şi invers”, a explicat ambasadorul SUA.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Ea a oferit un exemplu din propria familie pentru o astfel de colaborare: „Fiica mea merge la o universitate unde studiază biologia într-un departament fondat de un român, George Palade. Şi fiul meu a urmat Universitatea Berkeley, unde cel mai bun profesor de securitate cibernetică este o româncă, Raluca Ada Popa”, a dezvăluit diplomatul. „Deci, ştii, este o relaţie, aceasta este o prietenie, este un parteneriat şi este în beneficiul ambelor ţări”, a punctat ea.

„Împărtăşim parteneriatul pentru securitate şi prosperitate economică şi împărtăşim un parteneriat mai ales în relaţiile dintre oameni şi schimburile culturale”, a continuat Kavalec.

Ea a mărturisit că în momentul în care a revenit în România după 15 ani, a putut simţi foarte mult că „România este o parte a Europei” şi că „a devenit şi mai puternică în Europa”.

„Un lucru pe care îl admir foarte mult la România este cultura şi limba pe care aţi păstrat-o. Deci, asta este. Percepţia mea este că suntem aici ca parteneri şi prieteni”, a conchis şefa misiunii diplomatice americane.  

Kathaleen Kavalec a mai lucrat la Ambasada SUA în România în calitate de consilier cultural, la începutul anilor 2000, înainte de a reveni în România ca ambasador în urmă cu un an.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.