Aliaţii preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro şi ai adversarului său Juan Guaido, liderul opoziţiei, au început - în secret - negocieri, în contextul în care există îngrijorări tot mai mari cu privire la eventualul impact al răspândirii noului coronavirus, au declarat surse pentru Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aceste negocieri au loc în urma unor îngrijorări cu privire la epidemia covid-19, la hiperinflaţie şi la penurii de carburant, dar şi în urma unor temeri ale anumitor membri ai partidului aflat la putere, îngrijoraţi de supravieţuirea lor politică în urma unei eventuale schimbări de Guvern, în contextul în care Washingtonul şi-a înăsprit sancţiunile.

Negocierile arată că nici aliaţii lui Maduro şi nici ai lui Guaido nu sunt convinşi de puterea de a învinge a celeilalte tabere, în contextul pandemiei mondiale şi vastului program de sancţiuni americane menite să-l determine pe Maduro să plece de la putere.

”Sunt două extreme: Maduro şi cei care cred că virusul va pune capăt leadershipului lui Guaido şi cei care speră că această criză îl va doborî pe Maduro”, a declarat un parlamentar din cadrul opoziţiei favorabil unei apropieri între cele două tabere.

Reuters scrie că nu a fost în măsură să stabilească când au început negocierile sau cum se desfăşoară şi nici cum le privesc Maduro sau Guaido.

Şapte surse din cele două tabere au confirmat pentru Reuters existenţa acestor negocieri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.