Liderul opoziţiei din Rusia, Alexei Navalnîi, a fost eliberat după 30 de zile petrecute în arest pentru că a organizat un protest ilegal. El a declarat ironic că s-au îmbunătăţit condiţiile în închisorile din Rusia înaintea Cupei Mondiale la fotbal, scrie Independent.ie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Navalnîi a declarat că autorităţile ruse „ştiu că vor fi nevoite să aresteze fani englezi care vor face haos din cauza băuturii şi nu vor ca lucrurile să arate rău”, în timpul Campionatului Mondial organizat de Rusia.

El a remarcat că celulele din închisori au fost vopsite proaspăt şi că „găurile” au fost înlocuite cu toalete funcţionale.

Totodată, raţiile obişnuite au fost înlocuite cu meniuri consistente care au şi variante pentru persoanele musulmane, bere fără alcool şi diferite tipuri de desert, a declarat Navalnîi.

De asemenea, au fost montate televizoare în celule, afară a fost improvizat un teren de fotbal iar studenţi vorbitori de engleză fac parte acum din staff.

„Anticipând comentariile voastre privind faptul că lumea ar putea să dorească să fie arestată intenţionat, vreau să notez că numărul de locuri este limitat şi că dacă plănuiţi să încălcaţi legea trebuie să vă grăbiţi; după ce se termină Campionatul Mondial, totul va reveni la normal”, a declarat el.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.