Autorităţile din Noua Caledonie au evacuat vineri litoralul, ca măsură de precauţie, în urma unui cutremur puternic, de magnitudinea 7,7, din cauza unei alerte de tsunami, care a fost ridicată ulterior, potrivit Securităţii Civile, anunţă AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cutremurul a fost înregistrat către ora locală 14.00 (6.00, ora României), la o adâncime de 37 de kilometri, la 333,8 kilometri de coasta caledoniană, potrivit Institutului american de geofizică USGS.

Seismul a provocat imediat, din cauza puterii sale, îngrijorări cu privire la un tsunami pe coastele Noii Caledonii, dar şi în anumite zone de coastă ale Vanatu.

”Primele valuri (de tsunami) au sosit la Maré şi pe Insula Pinilor, dar nu au depăşit 50 de centimetri. Credem că nu vor fi mai mari”, a declarat directorul Securităţii Civile din Noua Caledonie, colonelul Frédéric Marchi-Leccia.

Centrul de Alertă de Tsunami la Oceanul Pacific (PTWC), cu sediul în Hawaii, a estimat iniţial că ”un tsunami este posibil” pe o rază de 1.000 de kilometri în jurul epicentrului, după care a ridicat această alertă, o oră mai târziu.

Valuri de tsunami - de unul până la trei metri - sunt posibile în unele zone de coastă în Vanatu, avertiza PTWC.

În Noua Caledonie, forţe de ordine şi pompieri au ordonat evacuarea întregului litoral, mai ales a plajelor, vineri după-amiaza.

Sirene antitsunami au răsunat, iar populaţia a fost îndemnată să se îndepărteze de zona de coastă, a avertizat la radio colonelul Marchi-Leccia.

Înainte de ridicarea alertei de tsunami, directorul Securităţii Civile a îndemnat ”să se stea la distanţă de mare, într-un punct înalt”.

El şi-a exprimat apoi satisfacţia faţă de faptul că populaţia a respectat ”consemnele”.

PTWC a avertizat totodată cu privire la o posibile valuri de tsunami mai mici - de 0,3 până la 1,0 metri - în Noua Caledonie, Fiji, Kiribati şi în Noua Zeelandă.

”Noi eram la etajul al 14-lea. Eram pe canapea şi ne uitam liniştiţi la televizor, terminasem masa, şi apoi au început zguduituri timp de câteva secunde. A fost extrem de impresionant. Am coborât. Toată lumea a coborât”, declară la postul de radio Nouvelle-Calédonie Première, un locuitor de la Nouméa, al cărui nume nu a fost făcut public.

”N-am stat pe gânduri, i-am sunat pe cei care erau în casă, ne-am dus să o căutăm pe cumnata mea şi am urcat imediat într-o zonă înaltă”, povesteşte o locuitoare din cartierul Magenta din Nouméa, Anne-Laure.

Un jurnalist din Noua Caledonie a anunţat că a ”simţit o zguduitură puternică timp de cel puţin 15-20 de secunde”.

Cutremurul a fost resimţit la Lifou, pe Insula Loyauté.

Activitatea seismică este frecventă pe Centura de Foc a Pacificului, o zonă în care intră în coliziune plăci tectonice.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.