Hillary Clinton, în tabăra democrată, şi Donald Trump, în cea republicană, abordează din nou de pe poziţia de favoriţi alegerile primare de marţi, în statul New York, unde maratonul învestiturilor ar putea lua o nouă turnură, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Newyorkezii au început să voteze marţi în aceste scrutine, în care cei doi îşi dorec să obţină scoruri cât mai mari în cursa către Casa Albă.

Secţiile de votare au fost deschise la ora locală 6.00 (13.00, ora României) şi urmează să fie închise la ora locală 21.00 (miercuri, 4.00, ora României) în aceste alegeri primare considerate unele dintre cele mai importante în cel de-al patrulea cel mai mare stat american.

Aproximativ 5,8 milioane de democraţi s-au înregistrat să voteze, dar şi 2,7 milioane de republicani. Spre dezavantajul adversarului lui Clinton, Bernie Sanders, independenţii nu pot participa.
 
Fostul secretar de Stat al lui Barack Obama (2009- 2013) intenţionează să inverseze dinamica ce-l favorizează pe rivalul ei, Bernie Sanders. Dintre ultimele opt consultări, senatorul din Vermont a obţinut victoria în şapte.

La rândul său, magnatul în domeniul imobiliar - împotriva căruia s-a constituit un front ostil în rândul elitelor şi cadrelor Partidului Republican - vrea să-şi continue marşul înainte şi să se apropie de cei 1.237 de delegaţi care să-i asigure învestitura la Convenţia Grand Old Party, în vară, la Cleveland.

Întrebarea este dacă Trump va reuşi să obţină majoritatea absolută în fiecare dintre cele 27 de districte electorale din acest stat. Cu acest preţ îi va obţine toţi cei 95 de delegaţi aflaţi în joc la nivelul acestui stat de pe Coasta de Est. Altfel, se vor aplica alte criterii de repartizare şi va trebui să împartă delegaţii cu cei doi adversari, senatorul Ted Cruz din Texas şi guvernatorul John Kasich din Ohio.

În acest stadiu al alegerilor primare, Trump numără 744 de delageaţi, Cruz 559, iar Kasich 144, potrivit ultimei numărători efectuate de agenţia The Associated Press.

Atât Cruz, ale cărui poziţii foarte conservatoare şi religioase se împacă rău cu demografia statului New York, cât şi Kasich vor să creadă că viitoarea Convenţie de la Cleveland, prevăzută în perioada 18-21 iulie, va fi o convenţie "negociată" sau "contestată", în care niciun pretendent nu va dispune de majoritatea absolută a delegaţilor. Conform acestui scenariu ei şi-ar păstra şansele de a-l detrona pe Trump.

"Miza este prea mare ca să-i dăm alegerile lui Hillary Clinton, ceea ce se va întâmpla în cazul învestirii lui Donald Trump", a declarat senatorul din Texas pentru ABC, alăturându-se taberei "everything but Trump".

O medie a sondajelor, calculată de site-ul Real Clear Politics, îl creditează pe miliardarul newyorkez cu un pic peste 53% din intenţiile de vor la nivelul întregului stat, pe Kasich cu mai puţin de 23%, iar pe Cruz cu abia 18%.

În tabăra democrată, 291 de delegaţi sunt în joc, repartizaţi în mod proporţional.

Hillary Clinton, care a exercitat două mandate de senatoare din New York, în perioada 2001-2009, este favorita, cu 1.758 de delegaţi, în timp ce Sanders a adunat 1.078 de delegaţi, potrivit AP.

Această numărătoare include "super delegaţi" - aleşi şi cadre din Partidul Democrat liberi să aleagă cum vor.

Pentru obţinerea învestiturii sunt necesari 2.383 de delegaţi, la Convenţia de la Philadelphia, prevăzută în perioada 25-28 iulie.

Sanders, originar din Brooklyn, a câştigat teren, în privinţa intenţiilor de vot, în ultimele săptămâni. La sfârşitul lui martie era creditat cu peste 30 de puncte procentuale în intenţiile de vot ale newyorkezilor, iar acum este creditat cu 41,4%, în timp ce Clinton este creditată cu 53,1%, potrivit ultimei medii întocmite de Real Clear Politics.

Invitat luni la NBC, el a recunoscut că sondajele îi sunt în continuare defavorabile. "Să aşteptăm scrutinul adevărat de mâine (marţI)", a îndemnat el imediat.

Tonul a urcat între favorită şi senatorul "socialist", care a adunat 28.000 de persoane la Prospect Park, în cartierul Brooklyn.

O dezbatere televizată foarte aprinsă a avut loc între cei doi candidaţi săptămâna trecută.

Echipa lui Sanders a acuzat luni tabăra lui Clinton de încălcarea regulilor financiare ale campaniilor.

Directorul său de campanie Jeff Weaver a declarat că membri ai echipei lui Clinton sunt remuneraţi din fonduri colectate în comun de către candidată şi Comitetul Naţional al Partidului Democrat (DNC).

Faptul că "DNC a autorizat utilizarea unui cont comun în beneficiul unei candidate, în pline alegeri primare contestate, este fără precedent", a denunţat el.

Rivala sa a dezminţit aceste acuzaţii ca lipsite de fundament şi "iresponsabile".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.