Opozantul de stânga Gustavo Petro a obţinut cele mai multe voturi, duminică, în primul tur al alegerilor prezidenţiale din Columbia, şi îl va înfrunta în turul doi pe independentul Rodolfo Hernandez, considerat un “Trumo columbian”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Favorit în sondaje pe toată durata campaniei, senatorul Petro, economist şi fost primar al oraşului Bogota, a obţinut 40,32 la sută din voturi, conform rezultatelor oficiale de după numărarea a 99 la sută din voturi.

La 19 iunie, în turul doi, Petro îl va înfrunta pe milionarul Rodolfo Hernandez, personaj controversat, denumit deseori de presă “Trump columbian” şi cu alură de Berlusconi. El a obţinut în primul tur 28,20 la sută din voturi.

Susţinut de elitele tradiţionale ale ţării, candidatul conservator Federico Gutierrez a ocupat al treilea loc, cu 23,87 la sută din voturi şi a făcut apel la alegători să îl voteze în turul doi pe Hernandez.

Gustavo Petro, în vârstă de 62 de ani, a ştiut conform observatorilor să exploateze setea de schimbare arătată de columbieni în faţa inechităţilor şi corupţiei.

Rodolfo Hernandez, fost primar al oraşului Bucaramanga şi om de afaceri care a făcut deseori declaraţii considerate excentrice, şi-a axat discursul pe eliminarea corupţiei.

Preşedintele conservator în exerciţiu Ivan Duque nu mai poate candida la preşedinţie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.