Formaţiunea de dreapta de opoziţie Partidul Coaliţiei Naţionale (NCP) este pe cale să câştige alegerile parlamentare de duminică, din Finlanda, o cursă strânsă în trei, arată proiecţiile televiziunii naţionale Yle, după numărarea a 71 la sută din voturi, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

NCP ar urma să obţină 48 din cele 200 de locuri în parlament, Partidul naţionalist finlandez ar urma să aibă 46 de locur, iar social-democraţii premierului Sanna Marin 43 de locuri.

„Gândurile mele sunt că acestea sunt numere cu adevărat puternice pe ecran... un mandat puternic pentru politica noastră”, a afirmat liderul NCP, Petteri Orpo, după ce a văzut predicţia.

Liderul celui mai mare grup din parlament are prima şansă de a forma o coaliţie pentru a obţine o majoritate, ceea ce înseamnă că era lui Marin ca prim-ministru ar putea fi pe cale să se încheie.

Sanna Marin, în vârstă de 37 de ani, cel mai tânăr premier din lume când a preluat mandatul în 2019, este considerată de fani de pe tot globul drept un model pentru noii lideri progresişti, dar acasă s-a confruntat cu critici pentru petrecerile la care a participat şi pentru cheltuielile publice ale guvernului său.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.