În ajunul alegerilor legislative foarte strânse din Finlanda, rivalul de dreapta al premierului Sanna Marin s-a declarat sâmbătă „optimist”, cu un uşor avantaj în sondaje, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Am avut o campanie grozavă, avem cei mai buni candidaţi din toată Finlanda şi suntem primii în sondaje, aşa că sunt optimist”, a declarat liderul partidului Coaliţia Naţională (centru-dreapta) Petteri Orpo pentru AFP. 

Candidatul partidului care este primul în alegerile legislative moşteneşte, în mod tradiţional, postul de prim-ministru în Finlanda, cu condiţia să aibă o majoritate în Parlament.

Scenariul acestor alegeri este plin de suspans pentru că cei trei candidaţi principali sunt aproape la egalitate. 

Potrivit celui mai recent sondaj publicat joi, Coaliţia Naţională a lui Orpo este creditată cu 19,8% din intenţiile de vot.

Formaţiunea sa ar precede partidul naţionalist al finlandezilor, condus de Riikka Purra (19,5%), care vizează postul de prim-ministru şi un posibil record al partidului ei, care se află de partea extremei dreapta în Parlamentul European.

Partidul eurosceptic şi anti-imigraţie nu a ieşit niciodată în frunte în Finlanda.

Social-democraţii conduşi de Sanna Marin sunt creditaţi pe locul trei, cu 18,7%.

Dar acele scoruri sunt toate în marja de eroare.

„Vreau să ne reparăm economia, vreau să stimulăm creşterea economică”, a spus Orpo pentru AFP, întrebat despre ce îl diferenţiază de Marin, care caută un al doilea mandat la 37 de ani.

„Cred că aceasta este principala diferenţă. Ea nu este îngrijorată de economie, nu este îngrijorată de datorie”, a spus bărbatul care propune un plan de economisire a cheltuielilor publice cu 6 miliarde de euro, dar rivala sa de centru-stânga îl acuză că vrea să „ia de la săraci pentru a da celor bogaţi". 

„Ea a fost foarte bună la nivel internaţional, dar situaţia din Finlanda este foarte dificilă şi promit să o repar”, a spus Orpo, care a ajuns pe locul al treilea în 2019 cu 17% din voturi.

Aceste alegeri coincid cu un nou capitol din istoria tinerei naţiuni nordice, independentă de Rusia timp de un secol: intrarea în NATO. Calitatea de membru urmează să fie anunţată oficial săptămâna viitoare.

„Sunt foarte mândru pentru că partidul meu, Coaliţia Naţională, a fost primul şi singurul care a apărat calitatea de membru NATO timp de douăzeci de ani şi astăzi suntem aproape acolo", a declarat Orpo pentru AFP.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.