Japonia a obţinut marţi aprobarea din partea organismului de supraveghere nucleară al ONU, AIEA, pentru planul său de a elibera în ocean apa radioactivă tratată de la centrala Fukushima, distrusă de un tsunami în 2011, în ciuda unei rezistenţe acerbe din partea Beijingului şi a localnicilor, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

După o analiză de doi ani, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a declarat că planurile Japoniei sunt în conformitate cu standardele de siguranţă la nivel mondial şi că acestea vor avea un "impact radiologic neglijabil asupra oamenilor şi mediului".

"Aceasta este o seară foarte specială", i-a spus Rafael Grossi, şeful AIEA, premierului Fumio Kishida, înainte de a-i înmâna un dosar albastru gros care conţinea raportul final.

Grossi se află la Tokyo şi a fost întâmpinat de un mic grup de protestatari în momentul în care a ajuns la Clubul Naţional de Presă din Japonia, pentru a sta de vorbă cu reporterii. Grossi a promis că va încerca să calmeze îngrijorările persistente şi că va trimite personal AIEA la centrala Fukushima pentru a monitoriza eliberarea apei.

"Trebuie să recunoaştem că un astfel de lucru nu s-a mai întâmplat înainte", a spus el, adăugând că Japonia va avea ultimul cuvânt de spus în privinţa eliberării apei, care ar trebui să dureze între 30 şi 40 de ani.

Guvernul japonez susţine că procesul este sigur, deoarece a tratat apa - suficientă pentru a umple 500 de piscine olimpice - care a fost folosită pentru răcirea barelor de combustibil de la centrala Fukushima, după ce aceasta a fost avariată de cutremurul din 11 martie 2011 şi de tsunamiul care i-a urmat.

Japonia nu a precizat o dată de începere a eliberării apei, în aşteptarea aprobării oficiale din partea organismului naţional de reglementare nucleară pentru Tokyo Electric Power (Tepco), al cărui cuvânt final cu privire la planul dezvăluit în 2021 ar putea veni chiar în această săptămână.

Sindicatele japoneze din domeniul pescuitului se opun de mult timp planului, spunând că acesta ar anula munca de redresare a reputaţiei după ce mai multe ţări au interzis unele produse alimentare japoneze după dezastrul din 2011. O petiţie lansată în regiunile din jurul uzinei a adunat peste 250.000 de semnături de când a fost făcută propunerea.

Unele ţări vecine s-au plâns, de asemenea, de-a lungul anilor, de riscul la adresa mediului marin şi a sănătăţii publice, Beijingul fiind cel mai mare critic.

"Japonia va continua să ofere explicaţii populaţiei japoneze şi comunităţii internaţionale într-o manieră sinceră, pe baza dovezilor ştiinţifice şi cu un nivel ridicat de transparenţă", a promis premierul Fumio Kishida la întâlnea cu Grossi.

Prin intermediul ambasadei sale din Japonia, Beijingul a declarat că raportul AIEA nu poate fi o "legitimare" pentru eliberarea apei şi a cerut suspendarea planului.

CE ÎNSEAMNĂ CĂ APA A FOST TRATATĂ

Japonia spune că apa a fost filtrată pentru a elimina majoritatea elementelor radioactive, cu excepţia tritiului, un izotop al hidrogenului care este dificil de separat din apă. Apa tratată va fi diluată până la niveluri de tritiu mult sub cele aprobate la nivel internaţional înainte de a fi eliberată în Pacific.

Într-o prezentare făcută luna trecută jurnaliştilor străini, oficialii japonezi au declarat că nivelurile de tritiu din apa tratată sunt mai mici decât cele găsite în apele reziduale eliberate în mod regulat de centralele nucleare din întreaga lume, inclusiv în China.

Oficialii de la Tokyo spun că au făcut încercări multiple şi repetate de a explica Beijingului ştiinţa care stă la baza poziţiei nipone, dar ofertele lor au fost ignorate.

Comparaţia făcută de Japonia între nivelurile de tritiu din apa tratată şi apa uzată "confundă complet conceptele şi induce în eroare opinia publică", a reacţionat, marţi, China.

"Dacă partea japoneză este hotărâtă să meargă pe drumul ei, trebuie să suporte toate consecinţele", a declarat Ministerul chinez de Externe într-un comunicat, adăugând că "regretă" "publicarea pripită" de către AIEA a raportului său.

Grossi va vizita miercuri centrala de la Fukushima. După călătoria sa în Japonia, el se va îndrepta spre Coreea de Sud, unde consumatorii au făcut rost de sare de mare şi de alte produse, ca precauţie înainte de eliberarea apei de la Fukushima.

De asemenea, se aşteaptă ca Grossi să viziteze Noua Zeelandă şi Insulele Cook, în încercarea de a calma îngrijorările legate de plan, potrivit presei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.