Peste 100 de milioane de doze de vaccinuri împotriva covid-19 au fost administrate în lume, la mai puţin de două luni de la lansarea, la începutul lui decembrie, a primelor campanii de vaccinare în masă, potrivit unui bilanţ AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Marţi, la ora 8.00 GMT (10.00, ora României), cel puţin 101.317.005 de injecţii au fost realizate în cel puţin 77 de ţări sau teritorii, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP din surse oficiale.

Israelul este de departe ţara cu cel mai mare avans în cursa imunizării. Până în prezent, peste o treime (37%) din populaţie a fost vaccinată cel puţin cu o doză de vaccin. Un israelian din cinci (21%) a fost vaccinat cu a doua doză de vaccin, încheind astfel procesul vaccinării.

Toate vaccinurile aflate în prezent în circulaţie în lume necesită două doze în vederea obţinerii unei imunităţi optme.

Ţările cu venituri mari - în sensul dat de Banca Mondiale (BM) -, care reprezintă doar 16% din populaţia mondială, concentrează 65% dintre dozele administrate în lume. În afară de Israel, este vorba despre ţări nord-americane, europene şi de la Golful Persic.

În plutinul din frunte se află Regatul Unit (9,8 millioane de doze, 13,7% din populaţie), Statele Unite (32,2 milioane de doze, 7,9%), Emiratele Arabe Unite (3,4 milioane de doze, fără date cu privire la numărul de persoane) sau Serbia (6,2%).

În Uniunea Europeană (UE), 12,7 milioane de doze au fost administrate unei proporţii de 2,3% din populaţie.

Pe podiumul Celor 27 se află Malta (5,4%), Danemarca (3,2%) şu Polonia (3,1%).

Franţa se află în plutnul de mijloc cu 1,5 milioane de doze administrate la 2,2% din populaţie.

Giganţii chinez şi indian - care fac parte din categoria ţărilor cu venituri intermediare -, ei au administrat 24 şi, respectiv, patru milioane de doze, însăsunt în urmă în privinţa proporţiei populaţiei vaccinate.

Peste o treime din populaţia mondială (35%) locuieşte în ţări care nu au început încă vaccinarea.

Este vorba, în mare parte, despre ţări defavorizate, care ”se uită şi aşteaptă”, potrivit directorului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) Tedros Adhanom Ghebreyesus, un critic dur al ”naţionalismului vaccinurilor”.

Până în prezent, nicio ţară săracă nu a început vreo campanie de vaccinare masivă. Aceste ţări aşteaptă primele livrări - prevăzute luna aceasta - prin mecanismul Covax, înfiinţat de OMS şi Alianţa pentru vaccinuri Gavi.

În această categorie se află Guineea, care a vaccinat câteva zeci de persoane în cadrul unei faze pilot şi care face figură dee pionieră.

Câteva ţări bogate - ca Japonia, Coreea de Sud sau Australia - nu au început nici ele să vaccineze.

Şapte vaccinuri se află în prezent în circulaţie în lume.

America de Nord, Europa, Israelul şi ţările de la Golful Persic au optat în majoritar pentru vaccinurile dezvoltate de către alianţa amerocano-germană Pfizer/BioNTech şi compania americană Moderna şi al alianţei britanice AstraZeneca-Oxford, care urmează să ajungă în curând în UE, în urma recentei autorizări a acestuia, şi care este folosit deja în Regatul Unit şi în India, dar şi în Myanmar; Maroc sau Sri Lanka.

India se bazează pe un vaccin dezvoltat local de către Bharat Biotech.

Vaccinul Sputnik V al centrului rus Gamaleia este administrat în Rusia, dar şi în Argentina, Belarus, Serbia sau Algeria.

În ceea ce priveşte vaccinurile chineze, în afară de China, vaccinul Sinopharm este administrat în Emiratele Arabe Unite (EAU), Bahrain, Seychelles, Egipt, Laos şi Serbia, iar cel al Sinovac în Indonezia, Brazilia şi Turcia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.