Autorităţile afgane şi talibanii urmează să înceapă sâmbătă negocieri fără precedent, însă le va fi dificil să-şi depăşească ranchiunele şi prăpastia ideologică ce-i desparte, după două decenii de conflict, relatează AFP, care prezintă problemele cele mai urgente.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

DE CE ACUM?

Conflictul afgan s-a soldat cu zeci de mii de morţi - inclusiv 2.400 de militari americani -, a determinat alte milioane să fugă şi a costat Statele Unite peste 1.000 de miliarde de dolari.

Frustrat de ceea ce prezintă drept războaie ”nebune şi fără sfârşit” ale Statelor Unite, preşedintele american Donald Trump repetă neîncetat că doreşte o retragere totală a trupelor din Afganistan.

Negocierile de pace ”sunt în mod clar motivate de dorinţa americană de a se dezangaja din Afganistan”, afirmă codirectoarea Afghanistan Analysts Network, Kate Clark.

”Principalul obiectiv al Statelor Unite este să plece sau să plece fără să lase în urma lor o dezordine şi mai mare”, adaugă ea.

Washingtonul a semnat Acordul de la Doha cu talibanii, în Qatar, la 29 februarie, care a lansat plecarea forţelor străine din Afganistan până în mai 2021, în schimbul unor garanţii în domeniul securităţii din partea insurgenţilor.

Talibanii, care deţin controlul asupra unei mari părţi a zonei rurale afgane, s-au angajat de asemenea să lanseze negocieri de pace cu Kabulul, odată încheiat un schimb de prizonieri.

CARE ESTE AGENDA NEGOCIERILOR?

Viziunile celor două tabere asupra viitorului ţării se află lantipozi - iar pentru moment nu s-a stabilit nicio agendă.

”Talibanii au fost întotdeauna clari cu privire la ceea ce vor, şi anume un guvern islamic pur, ceea ce este incompatibil cu ordinea politică actuală, islamică, liberală şi democratică”, apreciază adjunctul directorului Afghanistan Research and Evaluation Unit, un think tank independent cu sediul la Kabul, Nishank Motwani.

Talibanii au strigat victorie după semnarea acordului lor cu Washingtonul şi au avut mereu un discurs maximalist. Ei se consideră liderii legitimi ai ţării şi vor să preia puterea.

Talibanii de orice rang ”cred în mod fundamental că victoria le este la îndemână, iar ca învingători vor cere, nici mai mult şi nici mai puţin, decât puterea”, continuă Motwani.

Cu toate acestea, numărul doi al talibanilor Sirajuddin Haqqani s-a arătat optimist, într-un editorial publicat în februarie, cu privire la ”negocierile interafgane”. Unii observatori au sugerat chiar că rebelii propun să se negocieze un acord de împărţire a puterii.

”Dacă ajungem la un acord cu inamicul străin, trebuie să putem rezolva dezacordurile interafgane discutând”, scria Haqqani.

Însă sunt puţini cei care au încredere în talibani, al căror guvern radical din anii '90 a traumatizat mulţi afgani. Insurgenţii au impus pedepse crude precum lapidarea femeilor şi au interzis ca fetele să meargă la şcoală.

Negociatorii Kabulului vor ca talibanii să recunoască Guvernul, prezentat de către rebeli ca o marionetă a Washingtonului. Ei vor totodată ca talibanii să să accepte un armistiţiu, să garanteze drepturile femeilor şi să recunoască celelalte progrese realizate din 2001 încoace.

”Sunt doar nişte dorinţe luate drept realitate”, deplânge Motwani.

CE ŞANSE DE SUCCES EXISTĂ?

Consolidaţi de acordul americano-taliban, insurgenţii nu par să fie pregătiţi să facă concesii, iar procesul va dura probabil mult timp.

Rebelii este necesar să decidă dacă acceptă un armistiţiu şi o ordine politică pluralistă.

Însă rămâne de văzut dacă au acceptat aceste negocieri doar pentru a obţine plecarea principalului lor inamic, Statele Unite, potrivit lui  Kate Clark.

Autorităţile afgane. în ceea ce le priveşte, ”încetinesc” procesul şi ”preferă ca trupele americane să rămână”, subliniază ea.

”Părţile aflate în conflict trebuie să aibă acelaşi obiectiv, şi anume pacea... Mi-e teamă că, de această dată, nu este aşa”, suspină ea.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.