Un militar american a fost ucis şi un altul rănit, sâmbătă, la Kabul, într-un atac care pare comis de un soldat afgan, de asemenea împuşcat, a anunţat NATO într-un comunicat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Potrivit primelor informaţii, agresorul era membru al forţelor afgane ale apărării", se arată într-un comunciat al misiunii Resolute Support a NATO. El a fost împuşcat " de alţi militari afgani", potrivit textului. 

Rănitul a fost transferat la baza militară din Bagram pentru îngrijiri. Starea sa este "stabilă". 

O anchetă a fost deschisă în acest caz, al treilea de acest tip care a avut loc în mai puţin de trei săptămâni în ţară.  

Talibanii au revendicat două alte atentate similare survenite la sfârşitul lunii octombrie în provinciile Herat şi Kandahar. 

În timpul acestui ultim atentat, generalul Scott Miller, comandant al forţelor americane şi al NATO în Afganistan, a supravieţuit tirurilor, care însă l-au ucis pe unul dintre şefii Poliţiei. 

În jur de 14.000 de militari americani se află în Afganistan, parte din misiunea Resolute Support care are ca scop susţinerea şi formarea armatei afgane. 

Peste 2.000 de soldaţi americani şi-au pierdut viaţa în Afganistan de la începutul războiului în 2001. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.