Ministrul interimar pentru Învăţământ Superior din guvernul taliban a afirmat, duminică, că afganele vor putea studia la universitate, însă nu în clase mixte, noul regim arătându-şi intenţia de a propune un program de învăţământ “islamic şi rezonabil”, informează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

De când au preluat puterea la jumătatea lunii, talibanii au încercat să afişeze o imagine de deschidere şi moderaţie, în faţa temerilor cu privire la revenirea aceluiaşi tip de regim fundamentalist şi brutal ca în perioada 1996-2001. Atunci, educaţia fetelor şi femeilor era interzisă.

“Afganii îşi vor putea continua studiile superioare în conformitate cu legea islamică în siguranţă, fără să existe un mix de femei şi bărbaţi”, a precizat ministrul Abdul Baqi Hazzani la o reuniune cu înalţi responsabili talibani

Talibanii vor să creeze un “program de învăţământ islamic şi rezonabil, în conformitate cu valorile noastre islamice, naţionale şi istorice şi, pe de altă parte, să poată rivaliza cu celelalte ţări”, a menţionat ministrul.

Elevii şi elevele vor fi separaţi şi la ciclul primar şi la cel secundar, practică deja răspândită în Afganistan, ţară conservatoare.

La reuniunea de duminică nu a fost prrezentă nicio femeie.

O angajată conferenţiar la Universitatea din Kabul s-a plâns că ministerul i-a consultat doar pe profesorii şi pe studenţiii de sex masculin cu privire la reluarea cursurilor. “Aceasta arată evitarea sistematică a participării femeilor la luarea de decizii şi diferenţa dintre promisiunile talibanilor şi acţiunile lor”, a precizat ea.

În ultimii 20 de ani, din ce în ce mai multe femei au fost admise la universitate, în clase mixte, însă predate doar de bărbaţi.

Talibanii încă nu au anunţat noul guvern, declarând că aşteaptă încheierea retragerii trurpelor străine.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.