Mii de afgani părăsesc Pakistanul într-un exod în masă, după ce miercuri a expirat un ultimatum stabilit de guvernul ţării pentru sute de mii de imigranţi ilegali, care trebuiau să plece sau să fie arestaţi şi deportaţi, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pakistanul le-a dat termen până miercuri celor aproximativ 1,7 milioane de afgani fără documente să plece voluntar sau vor fi expulzaţi.

Câteva mii de persoane care doreau să evite deportarea s-au alăturat miercuri cozii lungi de vehicule care aşteptau la Torkham, principalul punct de trecere a frontierei dintre cele două ţări. În total, 29.000 de migranţi au trecut marţi frontiera prin diferitele puncte de trecere.

"De la 1 noiembrie, a început procesul de arestare şi apoi deportare a străinilor ilegali. Cu toate acestea, întoarcerea voluntară (...) va continua, de asemenea, să fie încurajată", a precizat Ministerul pakistanez de Interne într-un comunicat.

Peste 140.000 de persoane au părăsit Pakistanul de când a fost anunţat acest plan, la începutul lunii octombrie, a precizat acesta. Islamabadul afirmă că îi vizează pe toţi imigranţii ilegali, nu doar pe afgani, dar aceştia din urmă sunt de facto marea majoritate.

Patruzeci şi nouă de centre de detenţie, fiecare putând găzdui câteva mii de persoane, au fost deschise miercuri pentru a-i găzdui pe afganii care aşteaptă să fie deportaţi, potrivit presei de stat.

"Inima mea nu vrea cu adevărat să se întoarcă în Afganistan, dar nu am de ales", a declarat pentru AFP Irfanullah, un imigrant fără acte în vârstă de 32 de ani care s-a dus de bunăvoie într-unul dintre centrele de lângă Torkham.

Milioane de afgani s-au refugiat în Pakistan în timpul deceniilor de război, inclusiv cel puţin 600.000 de când talibanii au revenit la putere la Kabul în august 2021, ceea ce face din această ţară una dintre cele mai mari din lume care găzduiesc refugiaţi.

Mulţi se tem să se întoarcă în Afganistan, unde guvernul taliban a impus interpretarea sa rigoristă a islamului, interzicând, de exemplu, educaţia fetelor după şcoala primară.

"Nu ne întoarcem, pentru că educaţia mea ar fi brutal întreruptă în Afganistan (...) Nu vom avea o viaţă" acolo, a explicat marţi, la Peshawar, o fată afgană în vârstă de 14 ani, a cărei familie nu are acte şi al cărei nume AFP a decis să nu-l dezvăluie din motive de securitate.

Guvernul pakistanez a precizat că încearcă să recurgă la această măsură pentru a păstra "bunăstarea şi securitatea" ţării, unde sentimentul anti-afgan este în creştere pe fondul crizei economice şi al creşterii atacurilor la frontieră.

Dar pentru unii dintre aceşti migranţi, care trăiesc în Pakistan de zeci de ani sau s-au născut acolo şi nu ştiu nimic despre Afganistan, viitorul în ţara lor de origine este incert.

Multe persoane care au fugit din Afganistan în ultimii doi ani şi care caută azil în ţări terţe, dar ale căror vize pakistaneze au expirat, riscă să fie deportate, a avertizat Human Rights Watch. ONU a declarat că aceştia ar putea fi în pericol la întoarcere.

Washingtonul, la rândul său, a cerut Pakistanului să îi protejeze pe afganii care caută azil.

"Îi încurajăm cu tărie pe vecinii Afganistanului, inclusiv Pakistanul, să le permită afganilor care solicită protecţie internaţională să intre şi să se coordoneze cu organizaţiile umanitare internaţionale pentru a le oferi asistenţă", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.