Zeci de baloane folosite de contrabandişti pentru a transporta ţigări din Belarus în Lituania au provocat închiderea temporară a aeroportului din Vilnius în noaptea de marţi spre miercuri, au anunţat autorităţile. Aeroportul din capitala Lituaniei a rămas închis de marţi de la ora 23:00 până miercuri la ora 6:30, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Contrabandiştii ataşează pachete de ţigări din Belarus la baloane meteorologice, pentru a le vinde în Uniunea Europeană, unde tutunul este mai scump.

Potrivit şefului Centrului Naţional de Management al Crizelor (NCMC), Vilmantas Vitkauskas, valul de baloane din cursul nopţii de marţi spre miercuri a fost „cel mai intens din acest an”. De aceea, s-a decis „suspendarea zborurilor pentru a garanta siguranţa aviaţiei civile”, a declarat acesta, citat de agenţia de presă baltică BNS.

Din acelaşi motiv, traficul a fost oprit pe timpul nopţii şi la două puncte de frontieră terestre între Lituania şi Belarus, la Medininkai şi Salcininkai, înainte de a fi reluat miercuri, potrivit grănicerilor lituanieni.

Prim-ministrul lituanian, Inga Ruginiene, a solicitat autorităţilor de la Minsk să coopereze pentru a preveni noi incidente de acest gen în viitor, îndemnând Belarusul să adopte „o abordare responsabilă faţă de aceste incidente, indiferent de relaţiile politice” dintre cele două capitale.

„Nu este normal ca atât de multe baloane să treacă graniţa noastră şi să fim nevoiţi să le interceptăm pentru a le îndepărta de instalaţiile şi siturile noastre strategice”, a subliniat Inga Ruginiene, miercuri, în declaraţii făcute presei.

Un incident similar a perturbat deja funcţionarea aeroportului din Vilnius pe 5 octombrie, când aproximativ 25 de baloane au încălcat spaţiul aerian lituanian.

Astfel de baloane au aterizat deja în Lituania, inclusiv la aeroport, la începutul acestui an, iar din 2024, grănicerii au dreptul să le doboare.

Anul trecut, Lituania a înregistrat 966 de baloane similare care au intrat în ţară şi peste 500 în acest an, potrivit datelor oficiale publicate la începutul lunii octombrie.

Peste o sută de incidente similare au fost înregistrate în Polonia vecină în acest an, potrivit poliţiştilor de frontieră polonezi.

Lituania, membră a UE şi a NATO, rămâne sensibilă la încălcările spaţiului său aerian după incidentele care au implicat drone utilizate de Rusia care au pătruns pe teritoriul său dinspre Belarus, în iulie, una dintre ele transportând explozibili.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.