Actorul John Boyega, cunoscut din seria filmelor „Star Wars”, a ţinut miercuri un discurs emoţionant în timpul demonstraţiei „Black Lives Matter” din Londra, prin care a fost tras un semnal de alarmă referitor la egalitatea rasială şi asupra modului în care poliţia americană tratează persoanele de culoare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

George Floyd, bărbat de culoare din Minneapolis, a fost ucis pe 25 mai. Patru poliţişti au fost concediaţi şi, iniţial, doar unul a fost pus sub acuzare - Derek Chauvin, care a îngenuncheat pe gâtul lui Floyd timp de aproximativ 9 minute, este acuzat de crimă de gradul trei şi ucidere din culpă de gradul doi. Pe 3 iunie, a fost anunţat că ceilalţi trei ofiţeri au fost acuzaţi de ajutor şi complicitate la omor.

O autopsie independentă arată că bărbatul a murit în urma asfixierii.

Moartea lui a stârnit un val de proteste în mai multe oraşe din Statele Unite, dar şi manifestaţii de solidaritate în Europa.

La manifestaţia din Hyde Park, la care au participat mii de oameni, actorul britanic de origine nigeriană a spus că „acum este momentul” pentru a cere egalitate rasială.

„Vieţile persoanelor de culoare au contat întotdeauna. Mereu am fost importanţi. Mereu am însemnat ceva. Mereu am reuşit îndiferent. Şi acum este momentul. Eu nu mai aştept. Eu nu mai aştept”, a spus el, citează CNN.

La megafon, Boyega, emoţionat, a continuat: „Fiecare persoană de culoare înţelege şi realizează prima dată când îţi este amintit că eşti negru. Vă amintiţi. Fiecare persoană de culoare de aici îşi aminteşte de momentul când o alta a amintit că sunteţi de culoare”.

Actorul în vârstă de 28 de ani a numit câţiva dintre bărbaţii de culoare ucişi de poliţie în SUA. „Este crucial. Vreau să înţelegeţi cât de dureros este asta. Este foarte, foarte important să controlăm această mişcare şi să o facem paşnic pe cât posibil. Ei vor ca noi să greşim”, a concluzionat Boyega.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.