Activistul extremist britanic Tommy Robinson a fost reţinut sâmbătă de poliţie la aeroportul Heathrow în temeiul legilor antiteroriste, după o săptămână în care a câştigat şi mai multă notorietate pe reţelele sociale în urma violenţelor de la Belfast, relatează The Guardian.
Se pare că activistul de extremă dreapta, al cărui nume real este Stephen Yaxley-Lennon, a fost oprit şi i-au fost confiscate telefoanele în temeiul secţiunii 3 din Legea privind securitatea frontierelor şi combaterea terorismului din 2019.
Robinson a folosit reţelele sociale pentru a afirma că a fost reţinut timp de aproape trei ore şi că i-au fost confiscate telefoanele iPhone şi Samsung Galaxy, rugându-şi susţinătorii să doneze bani pentru a-i finanţa apărarea juridică.
Un purtător de cuvânt al lui Robinson a postat pe X: „Probabil vor să vadă cu cine vorbeşte şi poate să afle cine sunt sursele sale, surse care vor demasca politicienii pentru rolul lor în violarea unei generaţii de fete britanice. Acesta este un atac la adresa libertăţii de exprimare, este un atac la adresa jurnalismului de investigaţie, nimic mai mult, nimic mai puţin”.
Legea din 2019 conferă agenţilor de poliţie din aeroporturi puterea de a opri, interoga, percheziţiona şi reţine persoanele suspectate că ar călători pentru a planifica, pregăti şi comite acte ostile.
Nu se ştie cu ce a avut legătură reţinerea lui Robinson, iar poliţia metropolitană a refuzat să comenteze.
Robinson, în vârstă de 43 de ani, a devenit recent foarte vocal, pe fondul tensiunilor rasiale din Marea Britanie generate de imaginile înregistrate de camerele de pe uniformele poliţiştilor care arată moartea lui Henry Nowak, în vârstă de 18 ani, în timp ce se afla în custodia poliţiei în Southampton. Fostul lider al English Defence League a condus protestele din oraşul din Hampshire, în timpul cărora ciocnirile dintre protestatari şi poliţie au lăsat 13 agenţi şi un câine poliţist răniţi.
El a amplificat, de asemenea, imaginile momentului în care un bărbat, despre care se crede că este un solicitant de azil sudanez, a ameninţat cu un cuţit un alt bărbat pe care îl imobilizase la pământ în Belfast, într-o presupusă tentativă de omor, luni.
Robinson a postat detalii despre demonstraţiile planificate în Marea Britanie şi Irlanda de Nord pe X. Elon Musk a distribuit postarea către cei 240 de milioane de urmăritori ai săi.
Robinson a fost anterior achitat de acuzaţia de terorism după ce a refuzat să permită poliţiei accesul la telefonul său, în iulie 2024, când a fost oprit de poliţişti la tunelul Canalului Mânecii din Folkestone în timp ce conducea un Bentley argintiu al unui prieten spre Benidorm, în Spania. Robinson a refuzat să le dea poliţiştilor codul PIN al telefonului său în timpul controlului, susţinând că dispozitivul conţinea materiale jurnalistice confidenţiale. Un judecător de district a decis că nu poate fi sigur că acel control al poliţiei a fost legal.




























