Uniunea Europeană (UE) a ajuns vineri la un acord în vederea înfiinţării unui super jandarm bursier european - o reformă considerată crucială în vederea unei consolidâri a economiei Europei -, relatează AFP.
Miniştrii de Finanţe din UE, reuniţi la Luxemburg, au aprobat un compomis, a anunţat Irlanda, care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului European.
Acest acord, aprobat cu o cvasi-unanimitate - doar Belgia s-a abţinut -, prevede o consolidare a mijloacelor Aurorităţii europene a pieţelor (ESMA), care va fi însărcinată să supervizeze marii actori din sector, aşa cum cerea Franţa.
El aprobă totodată excluderea din perimetrul său de acţiune a Deutsche Börse, operatorul Bursei de la Frankfurt, aşa cum cerea Germania.
Ministrul german al Finaţelor, Lars Klingbeil, a salutat ”un pas foarte important şi semnifictiv” în vederea investiţiilor şi creării de locuri de muncă în Europa şi s-a declarat ”recunoscător că fiecare a făcut prompromisuri”.
Această reformă constă în consolidarea puterilor ESMA, cu sediul la Paris, care are în prezent un simplu rol de coordonare, în detrimentul autorităţilor de reglementare bursieri naţionali, ca de exemplu BaFin în Germania sau Autoritatea Pieţelor Financiare (AMF) în Franţa.
Acest proiect de înfiinţarea a unui supervizor bursier comun a fost susţinut de către marile economii europene, cu Franţa şi Germania în frunte, însă a fost criticat de către mai multe ţări - ca Irlanda sau Luxemburgul -, care se tem că au de pierdut, având în vedere greutatea preponderentă a sectorului financiar în economiile lor.
Însă, în ultimele luni, Irlanda a lucrat de zor la un compromis.
”PROIECTUL UNEI GENERAŢII”
Comisia Europeană (CE) - care a prezentat această refornmă la sfârşitul lui 2025 - consideră că supervizarea centralizată a pieţelor este o etapă indispensabilă către ”Uniunea Economisirii şi Investiţiilor”.
Este vorba despre un plan ambiţios, care vrea să dinamizeze economia europeană prin mobilizarea în serviciul întreprinderilor a unor economisiri de mii de miliarde de euro - care ”dorm”, în prezent, pe livrete bancare.
Acest acord ”este o etapă majoră în vederea unei aprofundări a Uniunii Economisii şi Invstiţiei, care va consolida competitivitatea pe termen lung”, a salutat ministrul irlandez al Finaţelor Simon Harris.
Este ”proiectul generaţiei noastre”, ”la fel de important cum a fost euro” la vremea sa, sublinia în martie preşedinta AMF Marie-Anne Barbat-Layani.
Reforma nu este însă întru totul pe şine.
Cei 27 urmează să negocieze un acord final, în aceiaţi termeni, cu Parlamentul European (PE).
Eurodeputaţii nu şi-au stabilit o poziţie, însă Bruxellesul face demersuri ca proiectul să fie validat până la sfârşitul acestui an, în cadrul foii de drum ”One Europe, One Market”, care vizează o accelerare a integrării piueşei unice europene.
SUPERVIZAREA, EXTINSĂ LA ACTORI DIN SECTORUL CRIPTOMONEDELOR
Acordul de vineri a permis tranşarea a două ultime probleme nerezolvate.
Pe de o parte, Franţa a obţinut o consolidare a capacităţii mijloacelor de decizie a ESMA şi o clarificare a raporturilor acesteia cu autorităţile bursiere naţionale, pentru a putea acţiona eficient - mai ales în cazul unor crize financiare.
Pe de altă parte, Germania a obţinut ca operatorul Bursei de la Frankfurt - grupul Deutsche Börse - să fie exlus din perimetrul de acţiune al ESMA, care va include platforme bursiere, camere de compensaţie, depozitari de titluri şi se va extinde, de asemenea, la actori din sectorul criptomonedelor.
În acest sens au fost stabilite mai multe criterii.
Unii membri ai Eurogrupului îi reproşează faptul că slăbeşte amploarea reformei, prin recrearea fragmentării în zona euro.
Însă Berlinul a pledat că, spre deosebire de Euronext - care gestionează mai multe pieţe bursiere, inclusiv pe cele de la paris şi Milano -, Deutsche Börse nu are o anvergură transnaţională, care să justifice încredinţarea ESMA a supravegherii sale.




























