Procurorul şef european, Laura Codruţa Kovesi, şi directorul Biroului Naţional Anticorupţie al Ucrainei (NABU), Semen Kryvonos, au semnat un acord de lucru privind cooperarea dintre Parchetul European (EPPO) şi NABU.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acordul, care urmăreşte să faciliteze cooperarea în investigarea cazurilor de corupţie, este al doilea semnat cu autorităţile ucrainene, după semnarea unui acord de lucru cu Parchetul General al Ucrainei, la 18 martie 2022.

”Documentul semnat astăzi întăreşte cooperarea cu autorităţile ucrainene specializate în investigarea cazurilor de corupţie şi arată angajamentul ambelor părţi faţă de protecţia fondurilor UE alocate Ucrainei, în contextul războiului şi pentru reconstrucţie. EPPO consideră că cooperarea cu autorităţile ucrainene de aplicare a legii şi judiciare este crucială pentru a lupta eficient împotriva grupurilor criminale organizate şi a utilizării abuzive a acestor fonduri”, transmite Parchetul European,

EPPO şi NABU, împreună cu reprezentanţi ai Parchetului Specializat Anticorupţie din Ucraina, lucrează deja în realizarea acestor obiective. O reuniune operaţională a avut loc după semnarea acordului de lucru pentru a discuta despre cooperarea concretă în investigaţiile în curs şi continuarea schimbului de informaţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.