Autorităţile franceze au demarat o operaţiune de amploare în această săptămână, după o anchetă de zece luni, care a dus la arestarea a 55 de bărbaţi până joi dimineaţă, fiind destructurată o reţea de pedofilie ce acţiona prin intermediul serviciului de mesagerie criptată Telegram, al cărui fondator, Pavel Durov, este în vizorul justiţiei franceze tocmai pentru că aplicaţia sa a permis proliferarea unor fapte ilegale, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Inculpaţii, cu vârste cuprinse între 25 şi 75 de ani, printre care un preot, un bunic, un paramedic, „taţi model”, un profesor de muzică şi persoane singure, schimbau mesaje prin Telegram şi aveau legături cu infractori pedofili „extrem de periculoşi” care se află în închisoare din vara anului trecut, a explicat şeful de operaţiuni al Biroului pentru Minori (Ofmin), comisarul Quentin Bevan.

Arestările au avut loc în 42 de departamente, pentru deţinere, distribuţie şi consultare de conţinut pornografic infantil având protagonişti copii „sub vârsta de zece ani”.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

42 de parchete sunt implicate, deoarece dosarul nu a fost centralizat în acest stadiu.

Această vastă operaţiune a început cu arestarea, în vara anului trecut, de către poliţiştii de la Ofmin, a unor infractori pedofili care abuzau de copii şi îşi postau fărădelegile online prin intermediul Telegram. „Dincolo de aceşti pedofili dovediţi, a fost nevoie de zece luni de anchetă pentru a realiza noile arestări. Zece luni de infiltrare în mii de schimburi de mesaje, de analiză şi detectare a imaginilor cu pedofili de către un grup operativ înfiinţat de Ofmin”, a continuat comisarul Bevan.

El a subliniat că „Telegram este în continuare platforma preferată a pedofililor”.

Deşi comisarul recunoaşte că s-au înregistrat progrese în cooperarea platformei cu anchetatorii de la arestarea şefului Telegram, Pavel Durov, în august anul trecut, pe aeroportul Le Bourget, el consideră că Telegram „abia îndeplineşte minimul obligaţiilor sale legale” în acest domeniu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.