Cel puţin 28 de persoane au murit într-o avalanşă care s-a produs în zona localităţii Nyingchi, din regiunea sud-vestică a Tibetului, a anunţat agenţia chineză Xinhua, citată de Reuters.
Operaţiunile de salvare la faţa locului s-au încheiat, a precizat Xinhua vineri seara. Autorităţile locale au trimis în total 1.348 de persoane şi 236 de echipamente pentru a ajuta la excavarea unui tunel de salvare de 7,5 kilometri, potrivit Xinhua.
Au fost găsiţi 53 de supravieţuitori, dintre care cinci sint grav răniţi, a relatat Global Times, citând un oficial al guvernului local din regiunea din vestul Chinei.
Avalanşa a avut loc pe o porţiune de drum între satul Pai din comitatul Mainling şi ieşirea din tunelul Doxong La din comitatul Medog, marţi, în jurul orei locale 20.00, fiind blocaţi oamenii şi vehicule.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Cu o înălţime de aproape 4.500 de metri, muntele Doxong La are pante abrupte, iar secţiunea Doxong La a drumului este accidentată. Avalanşa a fost declanşată de vântul puternic în condiţiile în care vremea se încălzeşte.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.