Anul 2025 a fost cel mai ”sângeros” - în ultimii peste 30 de ani - în atacuri antisemite, la nivel mondial, arată, înt-un raport publicat miercuri organizaţia de luptă împotriva antisemitismului Anti-Defamation League (ADL), cu sediul la New York, relatează AFP.
ADL subliniază că 20 de persoane au fost ucise în atentate la Sydney (Australia), Manchester (Regatul Unit), Washington şi Boulder (Statele Unite), ”ceea ce face din 2025 cel mai sângeros an al violenţei antisemite împotriva diasporei evreieşti” de la atentatul de la Buenos Aires, în 1994, soldat cu 85 de morţi.
În întregul an, organizaţia, cu sediul la New York, a înregistrat peste 23.000 de incidente antisemite în şapte ţări - Statele Unite, Canada, Franţa, Regatul Unit, Germania, Argentina şi Australia -, acoperite în acest raport.
Aceste ţări au cele mai importante comunităţi evreieşti din afara Israelului, care reprezintă peste 90% din diaspora evreiască.
În 2025, ”numărul total de incidente în ţările J7 a crescut cu 136%, iar al incidentelor violente cu 97% faţă de 2022, anul care a precedat atacul Hamas în (sudul) Israelului, la 7 octomrbie” 2023, potrivit ADL.
”Antisemtismul nu mai este un foc de paie trecător, este noua noastră normalitate”, trage un semnal de alarmă organizaţia.
Ea le cere guvernelor ”să încetze să reacţioneze după ce evrei au fost atacaţi şi să începe să acţioneze înainte” împotriva acestui flagel.
Ea pledează în favoarea unor finaţări sporite în domeniul securităţii, unor ”legi mai stricte şi unor platforme de reţele de socializare care să-şi aplice propriile reguli”.
ATENTATUL DE LA SYDNEY, CEL MAI SÂNGEROS
Cel mai sângeros atentat antisemit în 2025 a fost comis la Sydney, la 14 decembrie, când un tată şi fiul său au deschis focul împotriva unei mulţimi adunate pe celebra plajă Bondi Beach, pentru a sărbători sărbătoarea evreiască Hanuka, şi au ucis 15 persoane.
Cu două luni mai înainte, doi evrei credincioşi evrei au fost ucişi în Regatul Unit, într-un atac la o sinagogă, la Manchester, la 2 octombrie 2025, de Iom Kipur.
Două atentate antisemite s-au soldat cu trei morţi în Statele Unite, în mai şi iunie 2025, la Washington şi Boulder (Colorado).
”În toate ţările J7, numărul incidentelor antisemite rămâne larg superior nivelului de deinainte de 7 Octombrie”, subliniază în raport ADL.
ADL denunţă în acest raport antisemitismul drept ”un factor determinant într-o proporţie semnificativă a incidentelor: 48% în Regatul Unit, 45% în Statele Unite şi 23% în Germania”.
În afara celor şapte ţări cuprinse în raport, ADL denunţă situaţia în Irlanda, unde, în decurs de şase luni, mica comunitate evreiască de aproximativ 2.200 de persoane din această ţară a raportat 143 de incidente.




























