Poliţiştii argeşeni fac, miercuri, 40 de percheziţii la locuinţele unor personae suspectate că au tăiat şi exploatat ilegal de arbori, anchetatorii stabilind, până în prezent, că suspecţii au tăiat peste 5.000 de copaci a căror valoare depăşeşte 160.000 de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat transmis de IPJ Argeş, poliţiştii sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, fac, miercuri dimineaţă, 40 de percheziţii domiciliare în comunele Bughea deSus, Albeştii de Muscel şi Rucăr la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori, furt de arbori, tăinuire la furt de arbori şi complicitate la furt de arbori.

În acest dosar anchetatorii suspectează că, începând din octombrie anul trecut şi până în prezent, suspecţii ar fi tăiat ilegal peste 5.200 de copaci, reprezentând aproximativ 1.235 de metri cubi de lemn în valoare de peste 163.000 de lei. Masa lemnoasă era transportată, prelucrată şi introdusă în circuitul comercial.

Un număr de 39 de persoane vor fi conduse la sediul Poliţiei Municipiului Câmpulung pentru audieri.

La percheziţii participă şi specialişti de la Direcţia Operaţiuni Speciale, precum şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.