CFR anunţă, vineri, că traficul feroviar, oprit după ce două trenuri de marfă s-au ciocnit, a fost reluat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că, începând cu ora 17.50 a fost reluat traficul feroviar de călători,  pe intervalul de staţii Gugeşti - Sihlea, pe firul I. Primul tren de călători care tranzitează această zonă este IR 1657, care circulă în relaţia Bucureşti Nord - Bacău”, a transmis, vineri, CFR.  

Compania a precizat că echipele de intervenţie ale SRCF Galaţi acţionează în continuare în această zonă şi pentru eliberarea firului II. 

”Reamintim faptul că traficul feroviar de călători a fost închis începând de ieri, 1 decembrie 2022, între Gugeşti şi Sihlea, din cauza unui incident feroviar în care au fost implicate două trenuri private de marfă. De asemenea, facem precizarea că pentru asigurarea continuităţii traficului feroviar de călători în aceste două zile, trenurile au circulat pe ruta deviată Mărăşeşti  - Tecuci - Barboşi - Făurei - Buzău şi retur”, a mai transmis CFR.  

Compania precizează şi că reprezentanţii SRCF GALAŢI au asigurat permanent suportul tehnic intervenţiei la faţa locului şi au acţionat cu personal specializat, inclusiv în cursul nopţii, astfel încât circulaţia trenurilor de călători să se reia în condiţii normale şi de siguranţă pe ruta directă. 

”CFR SA adresează scuzele necesare călătorilor şi îi asigură că personalul feroviar intervine în continuare în zona deraierii, cu utilaje de mare tonaj, astfel încât să redeschidem circulaţia, în condiţii de siguranţă şi pe firul II”, a mai transmis compania.  

Două trenuri de marfă care transportau cereale au fost implicate, joi dimineaţă, într-o coliziune, în zona Dumbrăveni, judeţul Vrancea

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.