Mai mulţi pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea şi voluntari caută, marţi dimineaţă, un cioban care a sunat la 112 şi a anunţat că a fost atacat de un urs, că este rănit la o mână şi la un picior, dar că nu ştie exact unde se află.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Vrancea, Florin Olaru, marţi dimineaţă, un bărbat a anunţat la 112 că a fost atacat de un urs într-o zonă deluroasă între localităţile Poiana Cristei şi Petreanu, că a fost rănit, dar că nu îşi cunoaşte poziţia exactă.

Conform lui Olaru, este vorba despre un cioban care se deplasa cu turma de oi când a fost atacat de un urs. Se pare că bărbatul este rănit la un braţ şi la un picior, iar din haine şi-a făcut bandaje pentru a mai reduce din sângerare.

Bărbatul nu ştie unde se află, de aceea s-a stabilit ca din 10 în 10 minute să vorbească la telefon cu echipele de căutare.

În căutarea ciobanului au pornit opt pompieri cu un ATV şi o ambulanţă SMURD, dar şi voluntari care-l caută între localităţile în care a indicat că s-ar afla. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.