O autospecială aparţinând Poliţiei Judeţene Galaţi, aflată în misiune, a fost implicată, joi dimineaţă, într-un accident rutier produs în judeţul Vrancea. Autospeciala, în care se afla un poliţist şi o persoană care trebuia să fie dusă la audieri la Bucureşti, a intrat într-un cap de pod, fără a rezulta victime.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vrancea, Lidia Braşoveanu, accidentul a avut loc, joi dimineaţă, în afara localităţii Slobozia Bradului.
Pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, respectiv carosabil umed, şoferul care conducea autospeciala Poliţiei a scăpat maşina de sub control şi a lovit un cap de pod.

În autospeciala Poliţiei Judeţene Galaţi se aflau un poliţist şi o persoană, care era dusă la audieri, în Bucureşti. Transportul era asigurat de Poliţia Tecuci.      

Pentru că au rezultat doar pagube materiale, evenimentul este considerat drept o tamponare.

O comisie specială din cadrul IPJ Galaţi va analiza dacă incidentul poate fi catalogat ca accident de muncă.

Poliţistul a fost testat cu aparatul alcooltest care a arătat că nu consumase alcool.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.