Un pedagog de la un liceu special din municipiul Huşi a fost arestat preventiv pentru violenţă în familie, fiind acuzat că şi-a bătut şi sechestrat soţia în cabinetul medical al unităţii de învăţământ. Cei doi soţi au fost găsiţi de către asistentul medical, care a anunţat conducerea şcolii, ulterior fiind sesizată Poliţia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Judecătoria Huşi a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, pentru violenţă în familie, pe numele unui tânăr de 31 de ani, pedagog la Liceul Tehnologic ”Sfânta Ecaterina” Huşi, acuzat că şi-a agresat soţia în unitatea de învăţământ.

Incidentul s-a petrecut în cabinetul medical al şcolii, acolo unde femeia, angajată tot ca pedagog în aceeaşi instituţie, dormise în cursul nopţii de 27 spre 28 mai, se pare tot din cauza problemelor existente în familie.

În jurul orei 6.15, bărbatul a intrat peste soţia sa în cabinetul medical, unde a lovit-o, a ameninţat-o cu acte de violenţă şi ar fi tras-o de păr în momentul în care a încercat să iasă din camera în care se aflau.

Cei doi au fost găsiţi de către asistentul medical în momentul în care acesta a venit la serviciu, fiind anunţată conducerea liceului.

Ulterior, directorul unităţii de învăţământ a sesizat incidentul Poliţiei, care a declanşat o anchetă în acest caz.

”În dimineaţa de 28 mai, pe fondul unor conflicte intrafamiliale, bărbatul şi-a lovit soţia, i-a adresat ameninţări cu acte de violenţă şi s-a opus, prin folosirea violenţei, atunci când femeia a intenţionat să părăsească camera în care se afla. Poliţiştii huşeni au emis pe numele bărbatului ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, iar ulterior acesta a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huşi, cu propunerea de dispunere a unei măsuri preventive. Procurorii şi-au însuşit solicitarea şi au efectuat demersurile legale către Judecătoria Huşi, care a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile”, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Iulian Petre.

Incidentul dintre cei doi pedagogi nu a fost văzut de către elevi, care nu se aflau la cursuri la ora la care s-a petrecut acesta.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.