Un bărbat de 56 de ani a fost transportat la spital, duminică dimineaţă, după un accident rutier produs în municipiul Vaslui, el fiind scos din autoturism de echipajul de descarcerare. O altă persoană a primit îngrijiri medicale după ce a suferit un atac de panică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Accidentul s-a produs, duminică dimineaţă, pe strada Ştefan cel Mare din municipiul Vaslui, fiind implicate două autoturisme, în care se aflau cinci persoane.
 
Potrivit ISU Vaslui, pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare) şi o ambulanţă SMURD tip C1 (TIM) pentru asigurarea măsurilor PSI, evaluarea, deblocarea şi acordarea primului ajutor victimelor.
 
”La sosirea echipajelor de intervenţie au fost găsite două autoturisme avariate, într-unul dintre acestea fiind găsită o victimă blocată. Concomitent cu manevrele pentru deblocare efectuate de pompierii militari, doi membri ai echipajului ambulanţei SMURD TIM acordau primul ajutor bărbatului în vârstă de 56 de ani. După deblocare, victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui. O a doua persoană a suferit un atac de panică, paramedicii acordându-i primul ajutor”, a arătat sursa citată.
 
Celelalte trei persoane implicate în accident au fost evaluate, însă nu au necesitat acordarea de îngrijiri medicale. 
 
Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs acest accident.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.