Un asistent medical de la Ambulanţa Vaslui a ajuns în stare gravă la spital, vineri după-amiază, după ce a intrat cu maşina într-un autoturism aflat în faţa sa, care intenţiona să părăsească drumul european E 581. Medicii au decis transferul victimei la Clinica de Neurochirurgie Iaşi.
Accidentul s-a petrecut, vineri după-amiază, pe drumul european E 581, la intrarea în municipiul Bârlad dinspre Tecuci, după ce asistentul medical a intrat în plin cu maşina personală în autoturismul aflat în faţa sa, potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Vaslui.
Poliţiştii au stabilit că angajatul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui nu a respectat distanţa regulamentară faţă de autoturismul din faţa sa, al cărui şofer oprise cu intenţia de a vira la stânga. În urma accidentului, şoferii, ambii în vârstă de 43 de ani, au fost răniţi, asistenul medical fiind în stare gravă.
”Conducătorul auto care a provocat accidentul a fost diagnosticat cu fractură de craniu, în timp ce celălalt şofer a suferit policontuzii. Ambii bărbaţi au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele indicate fiind negative”, a declarat responsabiul mass-media al Poliţiei Judeţene Vaslui, Loredana David.
Medicii Spitalului de Urgenţă Bârlad au decis transferarea asistentului medical la Clinica de Neurochirurgie Iaşi din cauza stării grave în care se afla.




























