Două persoane au murit şi o a treia este grav rănită după ce au fost lovite de un autoturism, pe DN 2, în localitatea Pufeşti, judeţul Vrancea. Accidentul s-a produs în zona unei treceri pentru pietoni. Poliţiştii au stabilit că maşina a lovit iniţial un pieton, iar apoi celelalte două persoane, care traversau pe trecerea de pietoni.
UPDATE - ”Din primele cercetări efectuate, accidentul rutier s-a produs pe fondul neatenţiei conducătorului autoturismului, care se deplasa pe sensul de mers Focşani-Bacău, pe acostamentul consolidat şi care a accidentat mortal un pieton ce se deplasa pe aceeaşi direcţie, proiectându-l pe sensul de mers opus. Conducătorul autoturismului şi-a continuat deplasarea aproximativ 50 de metri, acroşând alte două persoane angajate în traversarea drumului pe marcajul pietonal, o femeie fiind accidentată mortal, iar bărbătul rănit grav”, a precizat IPJ Vrancea.
Persoanele decedate sunt un bărbat de 43 de ani şi o femeie de 54 de ani, în timp ce un bărbat de 45 de ani a fost rănit grav.
Conducatorul autoturismului a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative.
Cercetările sunt continuate de poliţişti.
Traficul pe DN 2 a fost reluat.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Conform IPJ Vrancea, poliţiştii rutieri intervin, marţi seară, la un eveniment rutier sesizat prin 112, privind trei pietoni loviţi de un autovehicul, în comuna Pufeşti. Accidentul a fost semnalat în jurul orei 19.20.
Doi dintre pietoni au decedat, iar cea de-a treia persoană este rănită grav.
Cei care au decedat sunt un bărbat, în vârstă de 43 de ani, şi o femeie, în vârstă de 54 de ani. Persoana rănită grav este un bărbat de 45 de ani.
Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, accidentul a avut loc în zona trecerii pentru pietoni 3 persoane adulte. Se fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor producerii evenimentului.
Circulaţia rutieră este blocată, valorile de trafic fiind în creştere.




























