Autorităţile tulcene intervin, joi seară, după ce un dig de protecţie s-a rupt, în zona Carasuhat, şi au fost inundate mai multe terenuri agricole. Forţele de intervenţie aruncă piatră în zona breşei, pentru a diminua debitul apei care se revarsă şi care a afectat, până în prezent, circa 30-40 de hectare de culturi agricole.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
 
UPDATE - ”În jurul orei 20:00 forţele de intervenţie au ajuns în zona breşei din digul de protecţie a incintei Carasuhat din zona comunei Mahmudia cu utilaje şi încărcătură de piatră. În acest moment piatra este aruncată în breşa digului cu scopul de a diminua debitul apei ce inundă terenurile din zona ce era protejată de către dig”, a transmis ISU Tulcea.
 
Potrivit sursei citate, până în prezent suprafaţa afectată de apele revărsate este estimată la aproximativ 30-40 de hectare a de culturi agricole.
 
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - “În urma informării Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Mahmudia cu privire la ruperea unui dig de protecţie din cadrul incintei Carasuhat (o zonă renaturată în anul 2016), Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a întrunit în şedinţă extraordinară începând cu ora 13:30. În urma acesteia, prefectul judeţului Tulcea, Dan Munteanu, a ordonat activarea grupului de suport tehnic pentru inundaţii la nivelul judeţului Tulcea care s-a deplasat în regim de urgenţă la faţa locului pentru o analiză completă a situaţiei de fapt”, a transmis ISU Tulcea. 
 
FOTO: ISU Tulcea
FOTO: ISU Tulcea
 
Sursa citată a precizat că ruperea digului nu pune în pericol obiective economice, terenurile inundate fiind agricole. 
 
“În vederea gestionării situaţiei de urgenţă, dar şi a operativităţii în teren, transportul materialelor, utilajelor şi al pompierilor militari, precum şi al voluntarilor din partea comunităţii locale, se va face cu ajutorul unui operator privat care deţine un bac ce poate suporta o încărcătură mărită. În acest moment, evenimentul produs la digul de protecţie nu pune în pericol obiective economice, terenurile inundate fiind unele agricole”, a mai precizat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.