Mai multe zboruri sunt afectate pe aeroportul din Iaşi, din cauza ceţii, două curse dinspre Basel şi Veneţia fiind redirecţionate către Bacău. Alte două aeronave au fost trimise la Otopeni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE: Un pasager aflat în avionul Animawings Otopeni-Iaşi acuză faptul că, după revenirea pe Otopeni, reprezentanţii companiei nu au oferit informaţii, iar călătorilor nu li s-au oferit alternative pentru a ajunge la Iaşi.

“După revenirea la Bucureşti, ne-aţi debarcat pur şi simplu, ca nişte oi in saivan, şi v-aţi retras complet din orice formă de responsabilitate. Nicio explicaţie clară, nicio alternativă, nicio persoană care să ofere informaţii. Însoţitoarele de zbor ne-au spus răspunsul standard «nu ştim nimic, sunaţi la call center», deşi call center-ul era închis. Asta este revoltător“, a afirmat Anca Hreamătă. 
 
Ea a adăugat că pasagerii nu cer minuni, ci informaţii şi respect, dar că au primit “tăcere, haos şi abandon“.

UPDATE: Cursa aeriană Animawings de la Otopeni a ajuns în apropiere de Iaşi, dar nu a putut ateriza şi a revenit pe aeroportul Otopeni.

Avionul Ryanair de la Bruxelles s-a rotit timp de zeci de minute deasupra Iaşiului, fiind redirecţionat către Otopeni.

ŞTIRE INIŢIALĂ: Zborul WizzAir de la Veneţia urma să ajungă la Iaşi la 18.40, însă aeronava a ratat aterizarea pe aeroportul ieşean din cauza ceţii. Avionul s-a rotit timp de peste o oră la nord de municipiul Iaşi, după care a fost redirecţionat către aeroportul Bacău. Aeronava a aterizat la Bacău la ora 20.00.

Cursa Basel-Iaşi, programată să aterizeze la Iaşi la 19.05, a fost, de asemenea, redirecţionată către Bacău.

Şi aalte zboruri ar putea fi afectate, vineri seară, inclusiv două curse de la Otopeni către Iaşi. De asemenea, de la Iaşi ar trebui să plece două curse WizzAir către Bologna şi Copenhaga.

Potrivit ANM, judeţul Iaşi se află sub cod galben de ceaţă, de la ora 19.00 până la ora 23.00, vizibilitatea coborând izolat sub 50 de metri.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.