Un microbuz în care se aflau şoferul şi opt pasageri s-a răsturnat, duminică seară, pe DN 1, pe Hula Bradului, în judeţul Sibiu. Echipaje SMURD şi SAJ au acordat îngrijiri medicale mai multor persoane, toate fiind conştiente. Cinci bărbaţi au fost transportaţi la spital.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - "Cinci persoane (bărbaţi) au fost transportate la UPU Sibiu, trei persoane cu traumatisme minore transportate de echipajele SMURD iar 2 persoane transportate de echipajul SAJ", a transmis ISU Sibiu.

Cei doi bărbaţi duşi la spital de SAJ Sibiu au 45, respectiv 32 de ani, şi au politraumatisme.

Celelalte patru persoane au primit îngrijiri medicale şi au refuzat transportul la spital.

FOTO: ISU Sibiu
FOTO: ISU Sibiu

ŞTIREA INIŢIALĂ - Accidentul s-a produs pe DN 1, pe Hula Bradului.

"Din primele cercetări efectuate rezultă că şoferul unui microbuz destinat transportului de persoane, condus pe DN 1, direcţia Sibiu - Braşov, la km. 292+500m, ar fi pierdut controlul direcţiei de deplasare, răsturnându-se pe carosabil, pe sensul opus de mers", a transmis Poliţia Judeţeană Sibiu.

În microbuz se aflau şoferul, un tânăr în vârstă de 25 de ani, din judeţul Mureş, şi opt pasageri, adulţi.

ISU Sibiu a trimis la accident 2 echipaje SMURD dintre care o autospecială de transport victime multiple, un echipaj descarcerare şi o autospecială de stingere.

Potrivit ISU, primele informaţii arată că toate cele nouă persoane sunt conştiente şi au ieşit singure din microbuz. Echipaje SMURD şi SAJ intervin pentru evaluarea şi acordarea de asistenţă medicală tuturor persoanelor implicate.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii cauzei exacte a accidentului. La ora transmiterii acestei ştiri, traficul se desfăşoară alternativ.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.