Autorităţile din judeţul Sibiu au declanşat Planul Roşu de Intervenţie după ce două maşini şi două microbuze s-au ciocnit pe centura ocolitoare a oraşului Avrig. Reprezentanţii ISU Sibiu au anunţat că din accident au rezultat zece victime, dintre care una este intubată. Victimele au fost preluate de echipaje medicale şi transportate la spitale din Sibiu. Alte opt persoane implicate în accident nu au nevoie de îngrijiri medicale. Autospeciala CRBN va asigura încălzirea persoanelor implicate în accidentul din judeţul Sibiu care nu vor fi transportate la spital, iar la faţa locului va fi instalat un cort, au anunţat reprezentanţii IGSU.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE Sibiu: Autospeciala CRBN va asigura încălzirea persoanelor implicate în accident care nu vor fi transportate la spital; zece persoane au fost rănite, una fiind intubată

Autospeciala CRBN va asigura încălzirea persoanelor implicate în accidentul din judeţul Sibiu care nu vor fi transportate la spital, iar la faţa locului va fi instalat un cort, au anunţat, duminică, reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). În total, au fost rănite zece persoane, una fiind intubată, iar alte opt persoane nu au nevoie de îngrjiri medicale. Accidentul a fost provocat de un şofer care a intrat în depăşire şi a derapat, lovind un microbuz şi apoi un autoturism. Microbuzul lovit a ricoşat, la rândul său, în alt microbuz.

”Autospeciala CRBN va asigura încălzirea persoanelor implicate. Va fi instalat un cort la faţa locului”, a anunţat, duminică IGSU, cu referire la accidentul din judeţul sibiu în care au fost implicate două maşini şi două microbuze.

La rândul lor, reprezentanţii ISU Sibiu au anunţat că din accident au rezultat zece victime, dintre care una fiind intubată. Victimele au fost preluate de echipaje medicale şi transportate la spitale din Sibiu. Alte opt persoane implicate în accident nu au nevoie de îngrijiri medicale.

Poliţiştii din Sibiu au precizat că accidentul a fost provocat de un şofer de 22 de ani din Braţov care a intrat în depăşire.

”Pe DN 1, km. 284+700, şoferul unui turism condus spre Sibiu depăşeste un autoturism, iar la revenirea pe bandă derapează, pătrunde pe contrasens în coliziune cu un microbuz înmatriculat în Neamţ, apoi cu un turism condus tot spre Sibiu. Microbuzul lovit a ricoşat în alt microbuz, înmatriculat în Vaslui”, a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu.

Traficul pe DN 1, pe centura ocolitoare a oraşului Avrig, este complet blocat, maşinile fiind deviate prin localitate.

Accident cu două maşini şi două microbuze

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a anunţat, duminică, producerea unui accident  rutier pe raza localităţii Avrig, judeţul Sibiu, în care au fost implicate două autoturisme şi două microbuze.

 

”Având în vedere numărul mare de ocupanţi, la nivelul judeţului Sibiu a fost activat Planul Roşu de Intervenţie care presupune alertarea tuturor echipajelor medicale SMURD şi SAJ disponibile din zonă. Din primele informaţii furnizate de apelantul la numărul 112, există posibilitatea să fie 16 persoane implicate”, a transmis IGSU. 

La faţa locului intervin ciinci echipaje de prim-ajutor SMURD, o unitate de terapie intensivă SMURD, o autospecială de victime multiple, cinci echipaje medicale SAJ şi autospeciala CBRN.

La rândul lor, reprezentanţii Poliţiei Sibiu au precizat că traficul pe DN 1 este complet blocat, fiind deviat prin localitatea Avrig. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.