O maşină a fost lovită de tren, miercuri, în judeţul Harghita şi proiectată în lateral. Un adolescent de 15 ani a murit, iar un bărbat de 43 şi un tânăr de 19 ani au fost transportaţi la spital
UPDATE: ”Din nefericire, în ciuda eforturilor personalului medical, victima rănită grav (băiat, 15 ani) a fost declarată decedată”, anunţă Isu Harghita.
Celelalte 2 victime, bărbaţi, în vârstă de 19, respectiv 43 ani, au fost preluate şi transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc, de către echipajele SMURD şi SAJ.
ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Accident feroviar în localitatea Valea lui Antaloc, comuna Lunca de Jos. La locul evenimentului s-au deplasat 2 echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului Miercurea Ciuc, cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD, precum şi un echipaj SAJ”, a transmis, miercuri, ISU Harghita.
Sursa citată a precizat că, la sosirea forţelor de intervenţie, s-a constatat faptul că un autoturism a fost acroşat de tren şi proiectat lateral.
”În urma accidentului au rezultat 3 victime, aflate în autoturism, din care una rănită grav şi alte 2, în stare stabilă, conştiente, ce acuză dureri la nivelul spatelui, membrelor şi prezintă escoriaţii la nivelul feţei”, a mai transmis sursa citată.
Pentru victima în stare gravă a fost solicitat elicopterul SMURD.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.