(Adaugă informaţii dintr-un comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie)

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţiştii din Maramureş au făcut douăzeci de percheziţii la sediile unor ocoale silvice, la societăţi comerciale şi la locuinţele unor persoane bănuite de tăieri ilegale de arbori prin care ar fi cauzat un prejudiciu de 2 milioane de lei. Şapte persoane au fost reţinute, fiind cercetate pentru infracţiuni silvice, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş au făcut 20 de percheziţii pe raza mai multor localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj şi au verificat o pădure unde existau indicii că persoanele cercetate desfăşoară activităţi ilegale de tăiere şi furt de arbori.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

La acţiune au participat poliţişti de ordine publică, de la investigarea criminalităţii economice, de la arme , explozivi şi substanţe periculoase, precum şi luptători de la acţiuni speciale.

În urma percheziţiilor, au fost indisponibilizate mai multe bunuri folosite la săvârşirea infracţiunilor, respectiv unelte şi utilaje forestiere, înscrisuri, precum şi o cantitate de lemn tăiată ilegal care urmează să fie măsurată de personalul silvic.

Totodată, au fost indisponibilizate trei autovehicule, în valoare totală de aproximativ 70.000 de euro.

”Din cercetări a reieşit că persoanele în cauză ar fi creat un prejudiciu de aproape 2.000.000 de lei, reprezentând valoarea materialului lemnos tăiat ilegal”, anunţă poliţiştii.

Şapte persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

La rândul lor, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) anunţă că în anchetă sunt vizate patru ocoale silvice şi 11 persoane, suspectate de evaziune fiscală, spălare de bani, tăiere ilegală de arbori, furt de arbori, omisiunea sesizării şi fals intelectual.

În rechizitoriu, procurorii au reţinut că administratorul unei societăţi comerciale a dispus angajaţilor să taie fără drept şi să sustragă masă lemnoasă de pe suprafeţe împădurite din fondul forestier naţional, aflate în proprietate publică sau privată, cauzând un prejudiciu în cuantum de 1.972.463 lei.

”Lucrătorii silvici au sprijinit activitatea infracţională, furnizându-i documente care să ateste în mod nereal legalitatea tăierilor frauduloase de material lemnos şi au omis să sesizeze organele de urmărire penală”, anunţă procurorii. 

Potrivit acestora, totodată, în perioada 2015 - 2016, acelaşi administrator a dispus înregistrarea în evidenţa contabilă a societăţii a unor documente care nu au la bază operaţiuni reale şi nu a înregistrat, în aceleaşi evidenţe, o parte din veniturile realizate.

În cazul a 11 suspecţi a fost începută urmărirea penală.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.