Locatarii unui bloc din Capitală au fost evacuaţi, duminică după-amiază, după ce un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că a găsit, în apartamentul bunicii sale, un obuz. Acolo intervin poliţişti, pompieri şi pirotehnişti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit Poliţiei Capitalei, în jurul orei 16.00, printr-un apel la 112, un bărbat a sesizat că a găsit în apartamentul bunicii un obuz.
 
Acolo s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 23 Poliţie, fiind informat şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov.
 
De asemenea, s-a dispus evacuarea locatarilor din imobil pentru a permite acţiunea de extragere a elementului de muniţie.
 
La faţa locului se deplasează şi specialiştii Serviciului Pirotehnic din cadrul I.G.P.R. şi urmează ca poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase să efectueze cercetări în vederea stabilirii modului în care proiectilul a ajuns în posesia persoanei.
 
Ulterior, Poliţia Capitalei a anunţat că obuzul a fost ridicat, iar locatarilor li s-a permis să intre în apartamente. 
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.